Raport ONU: Conflictele comerciale sunt simptomul unei probleme mult mai profunde

de Anda Zahiu     HotNews.ro
Joi, 27 septembrie 2018, 8:15 Actualitate | Internaţional


ONU
Foto: captura facebook
Raportul anual al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind comerţul şi dezvoltarea, publicat miercuri, apreciază că războaiele comerciale sunt "simptomul unei suferinţe mai profunde", transmite AFP, citat de Agerpres.

Cu ocazia publicării raportului, secretarul general al UNCTAD (Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare), Mukhisa Kituyi, a afirmat că după un deceniu de la criza financiară din 2008, economia mondială este din nou sub tensiune. 

"Pe termen scurt, îngrijorează creşterea taxelor vamale şi instabilitatea fluxurilor financiare, dar în spatele acestor ameninţări la adresa stabilităţii mondiale se află în primul rând neputinţa de a corecta, din 2008, inegalităţile şi dezechilibrele create de hiper-globalizare", a subliniat el.  

Autorii raportului coordonat de Richard Kozul-Wright apreciază că "soluţia nu este nici revenirea la un naţionalism nostalgic, nici intensificarea liberului schimb". 

Documentul avertizează că liberul schimb restrânge marja de acţiune a ţărilor în curs de dezvoltare şi slăbeşte protecţia de care beneficiază angajaţii şi micii întreprinzători. UNCTAD recomandă guvernelor să îşi coordoneze politicile "pentru a evita deteriorarea în continuare a repartiţiei veniturilor şi a ocupării forţei de muncă, aflate la originea celor mai recente crize economice".  

Totalul datoriilor a crescut cu 50% după criza financiară şi a ajuns la 250.000 de miliarde de dolari, adică un volum de trei ori mai mare decât al economiei mondiale, subliniază experţii ONU, constatând totodată că creşterea explozivă a datoriei private nu a stimulat investiţiile firmelor.  

Economia mondială este dominată în continuare de marile întreprinderi; 1% din firmele exportatoare realizează mai mult de jumătate din exporturi. Raportul atrage atenţia asupra monopolului informaţional şi încurajează ţările în curs de dezvoltare să reglementeze acest sector pentru a contribui eficient la creșterea economică.

















524 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version