Giovanni Battist Yang Xaoting şi Giuseppe Guo Battista sunt primii doi episcopi catolici care vor putea participa la o adunare generală a Sinodului Bisericii Catolice. Surse din China au dezvăluit publicaţiei Vatican Insider că Wang Zuo'an, actualul lider al ''Frontului Unit'' a fost cel care a comunicat în timpul unei reuniuni cu reprezentanţi ai Asociaţiei patriotice a catolicilor chinezi şi ai Conferinţei Episcopale numele celor doi episcopi care au primit autorizaţiile necesare pentru a ieşi din China şi a fi prezenţi la Roma în octombrie pentru a participa la adunarea generală a Sinodului din octombrie cu privire la tineri, credinţă şi discernământ, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Piata Sf. Petru VaticanFoto: Captura YouTube

În trecut, Xian de Zuo Wang a fost mult timp directorul Administraţiei de stat pentru Culte (SARA). Pâna acum nu s-a întâmplat niciodată ca succesorii apostolilor care provin din China să poată participa la o reuniune a instituţiei permanente din colegiul episcopilor Bisericii Catolice, constituită de Papa Paul VI în 1965. După semnarea acordului interimar cu Sfântul Scaun privind modalităţile de numire a episcopilor chinezi, participarea a doi reprezentanţi la Sinodul episcopilor ar reprezenta un alt semnal important al faptului că biserica îşi continuă drumul spre normalitate, depăşind gradual numeroasele anomalii care au marcat starea catolicismul chinez în ultimii şaptezeci de ani.

Episcopii chinezi fuseseră invitaţi fără rezultat în 1998, în timpul Pontificatului lui Ioan Paul al II-lea (Mattia Duan Yinming şi Giuseppe Xu Zhixuan, episcopi de Wanxian) şi în 2005, în timpul Pontificatului lui Benedict al XVI-lea (Antonio Li Duan di Xi'an, Aloysius Jin Luxian di Shanghai, Giuseppe Wei Jingyi Qiqihar şi Lucas Li Jingfeng di Fengxiang). Giovanni Battista Yang Xiaoting, în vârstă de 54 de ani, a fost hirotonit preot de Zhouzhi în 1991.

Începând cu anul 1993 a studiat în Italia şi în 1999 a obţinut un doctorat în Sfânta Scriptură la Universitatea Urbaniana. Din 2000 şi până în 2002 şi-a continuat studiile în Statele Unite, unde a obţinut o diplomă în sociologie. A fost numit de Papa Benedict al XVI-lea coajutor de Yan'an în 2006 şi din anul 2002 a predat la seminarul din Xi'an până când la data de 15 iulie 2010 a fost hirotonit cu mandat pontifical şi cu recunoaşterea guvernului.

A fost primul preot chinez (după anii şaptezeci ai secolului trecut) care a obţinut un doctorat într-o Universitatea Pontificală. În luna martie a acestui an, episcopul Yang a participat la Roma la conferinţa internaţională "Creştinismul în China. Impact şi interacţiune" promovată de secţia de misiologie de la Universitatea Pontificală Gregoriană cu sprijinul Centrului de studiu Dao Yuan, prezentând un raport despre operele de caritate şi cele sociale ale Bisericii Catolice în China.

Giuseppe Guo Jincai, în vârstă de 50 de ani, originar din Chengde, în prezent Secretar General al Conferinţei Episcopilor chinezi (organism care nu este încă recunoscut de Sfântul Scaun) a studiat la seminarul Hebei până în 1992. În noiembrie 2010 a fost hirotonit episcop de Chengde fără mandat Pontifical. Hirotonia episcopală s-a desfăşurat în ciuda protestelor Sfântului Scaun. La ceremonie au mai participat şi alţi opt episcopi chinezi legitimi, unii dintre aceştia fiind prezenţi în urma presiunii făcute de autorităţile locale.

Guo Jincai este unul din cei şapte episcopi aleşi în comuniune deplină cu Papa Francisc, ca parte a dialogului care a dus la acordul sino-Vatican în ceea ce priveşte criteriile de selecție ale viitoriilor episcopi chinezi. Episcopia Romano-Catolică din Chengde a fost fondată efectiv în 2010, la cererea guvernului pentru a sincroniza limitele circumscripţiei ecleziale cu cele administrative.