Uniunea Europeană și Statele Unite se află încă în "faza de explorare" privind ajungerea la un acord comercial limitat, însă adevăratele negocieri nu au început încă, a declarat luni comisarul european pentru Comerț, Cecilia Malmstrom, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit Mediafax.

Cecilia MalmstromFoto: Parlamentul European

Malmstrom a declarat pentru reporteri, în cadrul reuniunii Adunării Generale ONU, că cele două părți încearcă să facilizeze importurile de gaze naturale lichefiate din SUA în Europa și reducerea barierelor în comerț.

"Încă ne aflăm în acea fază de explorare. Încă nu am început negocierile. Oamenii vorbesc între ei și vom avea o nouă întrevedere în luna noiembrie", a declarat Malmstrom.

Malmstrom a mai declarat că se așteaptă să se întâlnească cu Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Afaceri comerciale și ministrul japonez de Economie, Hiroshige Seko, la New York, pentru a discuta despre reformarea Organizației Mondiale a Comerțului.

Aceasta a afirmat că cei trei oficial ar putea discuta despre posibile reforme privind reducerea subvenților industriale.

"Vom discuta de asemenea despre probleme privind transferul tehnologiilor, de exemplu, despre locurile în care considerăm că avem nevoie de noi legi", a adăugat Malmstrom.