​O navă ce operează sub pavilion elveţian a fost atacată în largul apelor nigeriene, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe de la Berna, presa informând că 12 membri ai echipajului au fost răpiţi, transmite AFP, citată deAgerpres.

NavaFoto: MyShip.com

Ministerul Afacerilor Externe a fost "informat de atacul asupra navei Glarus, sub pavilion elveţian, în drum de-a lungul coastelor nigeriene", arată un comunicat remis AFP.

Conform presei elveţiene, piraţii au atacat nava care transporta grâu de la Lagos la Port Harcourt (sudul Nigeriei) şi au răpit 12 din cei 19 membri ai echipajului.

Zece luări de ostatici, cu un total de 65 de membri ai echipajelor, au fost comise anul trecut în apele nigeriene.