Uniunea Europeană va debloca asistența financiară pentru Republica Moldova după alegerile din 2019 și după instalarea noii puteri, a declarat europarlamentarul Petras Auštrevičius, transmiteRadio Chișinău.

HotNews.roFoto: Hotnews

Autorul celui mai recent raport privind aplicarea prevederilor Acordului de Asociere al R. Moldova cu UE a subliniat că Bruxelles-ul vrea să rămână partenerul Chișinăului, dar vrea ca ambele părți să își respecte angajamentele, nu doar UE, într-un interviu pentruEuropa Liberă.

Auštrevičius și-a exprimat îngrijorarea cu privire la statul de drept, democrația și independența justiției din R. Moldova.

„Actuala legislație privind alegerile nu respectă recomandările Comisiei Veneția și ale UE. De aceea rămânem critici și rezervați în a aprecia situația curentă, atât la nivel politic, cât și social, și juridic din R. Moldova”, a declarat parlamentarul european.

El a amintit și că nu a fost respectat nici rezultatul alegerilor la Primăria Chișinău: „De aceea nu putem lua o decizie cu privire la asistența macrofinanciară … doar după următoarele alegeri și după ce noua putere se instalează putem reveni la această decizie. Nu putem transfera acum banii, pentru că nu sunt îndeplinite criteriile politice”, a punctat Petras Austrevicius.