Șefa extremei drepte franceze Marine Le Pen a protestat vineri față de decizia unui judecător care i-a impus un control psihiatric - în conformitate cu legea - pentru că a distribuit în decembrie 2015 fotografii ale actelor de violență realizate de grupul jihadist Statul Islamic pe Twitter, relatează AFP.

Marine Le PenFoto: Agerpres/AP

”Propunerea este halucinantă. Regimul acesta chiar începe să îmi provoace teamă”, a scris președinta Adunării Naționale (fostă FN) pe Twitter alături de ordin.

Ordinul este din 11 septembrie și vine de la judecătorul care se ocupă de ancheta în care Le Pen este acuzată de ”difuzarea de imagini violente”. Potrivit ordinului, examenul psihiatric trebuie făcut ”cât mai curând”.

”Pentru că am denunțat ororilor Daesh pe Twitter, justiția mă supune unei expertize psihiatrice! Cât de departe vor merge?!”, a mai scris Marine Le Pen care a ajuns în ultimul tur al alegerilor prezidențiale din 2017.

Acest control vizează, în special, verificarea ”dacă este capabilă să înțeleagă cuvintele și să răspundă la întrebări”.