Cu cinci ani în urmă, un comitet la Universității Yale a decis că Michael Simons, cardiolog și cercetător de renume la Facultatea de Medicină din cadrul universității, este vinovat de hărțuirea unei cercetătoare aflată în perioada de juniorat. Controversa cu privire la comportamentul acestuia a izbucnit din nou după ce mai bine de 1 000 de membrii ai facultății, doctori rezidenți, studenți și alumni au semnat o petiție împotriva deciziei Universității Yale de a-i acorda acestuia o poziție onorifică foarte prestigioasă. Decizia a fost luată de universitate în această vară, informeazăThe Washington Post.

HotNews.roFoto: Hotnews

,,Prezentăm această scrisoare pentru a ne exprima astfel dezgustul și dezamăgirea față de această decizie”, este precizat în scrisoare. ,,Yale ar trebui să fie un lider în prevenirea hărțuirii și în găsirea de soluții atunci când ea are loc, în loc să cultiveze o atmosferă în care hărțuirea este la ea acasă.”

Povestea care se întinde pe doi ani a început cu avansurile insistente ale lui Simons la adresa unei cercetătoare mai tinere care a părăsit Yale în cele din urmă. Mișcarea #MeToo a scos la suprafață cât de greu este să recunoști, să te confrunți să să investighezi cazuri de abuz sexual. Cazul lui Simons arată, însă, că un comportament necorespunzător poate lăsa răni adânci, cu atât mai mult în instituțiile academice, unde oamenii aflați în poziții de putere au posturi universitare, sunt numiți pe viață în poziția pe care o ocupă și sunt dificil de îndepărtat.

,,Pe de o parte, transmitem mesajul că suntem serioși cu privire la abuzul sexual atunci când ne gândim la asta în termeni abstracți, însă continuăm să îi recompensăm pe cei care au fost găsiți vinovați de nerespectarea codurilor de comportament. Așa apare un dublu standard”, a declarat Claire Bowern, profesoară de lingvistică și coordonatoare a Forumului Yale pentru Femei.