UE este "gata să-și îmbunătățească" oferta privind controalele de la frontiera irlandeză, a spus negociatorul-şef pentru Brexit Michel Barnier, avertizând că "momentul adevărului" se apropie în negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Blocul Comunitar, informează postul BBC, citat de Mediafax.

Michel Barnier (foto arhiva)Foto: Comisia Europeana

Negociatorul UE a declarat că dorește ca cele mai multe controale fizice noi să fie efectuate departe de granița dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda, o cerere importantă a deputaților conservatori.

El a mai spus că orice soluție de rezervă trebuie să respecte integritatea teritorială a Regatului Unit.

Este vorba despre faptul că Theresa May se pregătește să câștige sprijin pentru planurile sale din partea liderilor UE.

Premierul britanic va folosi, miercuri, în cadrul summit-ului informal de la Salzburg pentru a-și prezenta planul pentru viitoarea cooperare cu UE celorlalţi 27 lideri europeni.

Au mai rămas puțin peste șase luni înainte ca Marea Britanie să părăsească UE, pe 29 martie 2019.

Negocierile sunt intr-o etapă critică, ambele părți sperând să ajungă la un acord cu privire la termenii retragerii și viitoarelor relații comerciale până cel târziu la începutul lunii noiembrie.

Barnier a declarat marţi că discuțiile au intrat în "linie-dreaptă", dar mai există încă zone semnificative de dezacord - cum ar fi rolul Curții Europene de Justiție în aplicarea acordului de retragere și aspecte legate de proprietatea intelectuală, inclusiv protecția geografică pentru alimente şi băuturi.