Un actor spaniol acuzat de blasfemie a fost reținut miercuri pentru a fi prezentat în fața unui judecător, care a decis joi ca acesta să fie eliberat condiționat, într-un dosar care stârnește ample dezbateri legate de libertatea de exprimare în Spania, scrie AFP.

Willy ToledoFoto: Captura YouTube

Willy Toledo a refuzat de două ori în ultimele luni să se prezinte în fașa justiției, afirmând că nu a comis nicio infracțiune, "a fost reținut la ora 15", miercuri, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției.

Actorul este acuzat pentru un mesaj publicat pe Facebook în 2017, în apărarea a trei femei acuzate și ele de blasfemie după ce au purtat în procesiune, la Sevilia, un vagin imens.

"Mă c... pe Dumnezeu și îmi rămâne destul și pentru dogma sfințeniei și virginității Fecioarei Maria", a scris actorul.

Asociația spaniolă a avocaților creștini a depus plângere împotriva actorului.

"Înțeleg să îmi duc la capăt actul de nesupunere indiferent de consecințe (...), nu mă voi prezenta", a scris luni Toledo, pe pagina sa de Facebook, unde a anunțat miercuri că a fost reținut.

Actorul riscă doar o amendă în acest dosar.

Numeroși actori au sărit în apărarea lui Toledo. Printre ei, celebrul Javier Bardem care a declarat în mai că anchetele împotriva persoanelor care își exprimă opiniile aduc aminte de "epoca lui Franco".

Willy Toledo este unul dintre numeroșii internauți sau artiști spanioli anchetați pentru declarațiile sau textele cântecelor lor, generând o amplă dezbatere legată de libertatea de exprimare.

Organizația Amnesty International a acuzat că legea spaniolă este folosită pentru a "reprima exprimări politice, în special pe rețele sociale„.

Rapperul Valtonyc a fugit în Belgia, unde justiția va decide în 17 septembrie dacă va fi extrădat în Spania, în încercarea de a evita o pedeapsă de 3 ani și jumătate de închisoare pentru "apologie adusă terorismului" în textele sale.