Negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a apreciat luni că este "realistă" ajungerea la un acord cu Marea Britanie în privința ieșirii din Uniunea Europeană într-un interval de "șase până la opt săptămâni", scrie AFP.

Michel Barnier (foto arhiva)Foto: Comisia Europeana

"Cred că, dacă suntem realiști, suntem capabili să ajungem la un acord asupra primei etape a acestor negocieri, respectiv tratatul pentru Brexit, în șase până la opt săptămâni", a afirmat Barnier, într-o conferință în Slovenia, Bled Strategic Forum 2018.

"Marea Britanie a decis să plece în martie anul viitor", în 29 martie, a reamintit el.

"Ținând cont de procesul de ratificare, Camera Comunelor, pe de o parte, Parlamentul European și Consiliul (statele membre) pe de altă parte, trebuie să ajungem la un acord înainte de începutul lui noiembrie. Cred că este posibil", a adăugat francezul.

Inițial, negociatorii își propuseseră un acord înainte de summitul șefilor de stat și de guvern din 18 octombrie, la Bruxelles. Acest lucru pare acum puțin probabil iar la Bruxelles se vorbește despre un summit extraordinar în noiembrie.

Principala chestiune în discuție între UE și Marea Britanie rămâne cea a graniței dintre provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda, membră a UE.