​Procurorul special Robert Mueller i-a cerut președintelui american Donald Trump o audiere după ce acesta va oferi răspunsuri în scris la întrebările privind ingerințele ruse în alegerile din 2016, a anunțat ieri avocatul Rudy Giuliani, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.

Rudy GiulianiFoto: Flickr/ Gage Skidmore

"Credeam că suntem aproape de a ajunge la o înțelegere până când a menționat că trebuie să fiu de acord cu o audiere", a declarat Giuliani, care a informat ă negocierile între cele două părți continuă.

Purtătorul de cuvânt al procurorului special Robert Mueller, Peter Carr, a refuzat să comenteze.

Echipa de avocați ai lui Donald Trump negociază pentru o posibilă audiere a liderului de la Casa Albă cu echipa lui Robert Mueller în investigația privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, pe care Moscova le-a negat în repetate rânduri.

Într-o scrisoare trimisă avocaților lui Trump săptămâna trecută, Mueller a informat că este dispus să accepte răspunsuri în scris, însă nu a negat o posibilă audiere.

După trimiterea răspunsurilor în scris, echipa lui Mueller va hotărî care este următorul pas.

"Vor un angajament. Am zis nu și vom vedea cum vor reacționa la acest lucru", a adăugat Giuliani.

Donald Trump a exprimat public disponibilitatea de a fi audiat, deşi avocaţii preşedintelui au obiecţii faţă de propunerile echipei de investigare.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile.

Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.