China, cel mai mare partener comercial al Africii, a promis luni 60 de miliarde de dolari continentului, președintele Xi Jinping vorbind despre un ajutor "necondiționat", în fața criticilor Occidentului, scrie AFP.

Presedintele chinez Xi JinpingFoto: Wikipedia

Promisiunea lui Xi a fost făcută la începutul celui de-al 7-a Forum pentru cooperarea chino-africană, care reunește timp de două zile, în capitala chineză, liderii a 53 de țări africane.

Summitul oferă ocazia președintelui chinez să celebreze "Noile drumuri ale mătăsii". Lansată în 2013, această inițiativă vizează dezvoltarea conexiunilor comerciale ale Chinei cu restul lumii și securizarea aprovizionărilor.

Gigantul asiatic a investit anual mai multe miliarde de dolari în Africa, din 2015, în infrastructuri (drumuri, căi ferate, porturi) sau parcuri industriale. Investiții salutate de țările africane, care speră astfel să își accelereze dezvoltarea economică.

Aceste inițiative stârnesc însă critici dure din Occident, care subliniază creșterea exponențială a îndatorării anumitor țări.

Într-un lung discurs de deschidere, președintele chinez a asigurat că Beijingul va "anula" o parte a datoriei națiunilor africane cel mai puțin dezvoltate, insulare sau enclavizate.

Între cele 60 de miliarde de dolari suplimentari figurează linii de credit de 20 de miliarde de dolari. Vor fi create două fonduri, consacrate finanțării dezvoltării și finanțării de importuri de bunuri africane.

Fără neocolonialism

Susținerea gigantului asiatic va include 15 miliarde de dolari "ajutor gratuit și credite fără dobânzi". Iar companiile chineze vor fi încurajate să investească "cel puțin 10 miliarde de dolari" în Africa în cursul următorilor trei ani.

"Investițiile Chinei în Africa nu sunt însoțite de nicio condiție politică. China nu se amestecă în afacerile interne ale Africii și nu șe impune voința", a afirmat Xi Jinping, luni dimineața.

Acesta a recunoscut însă necesitatea de a "asigura viabilitatea comercială a proiectelor" pentru a "reduce riscul investițiilor".

Vorbind după el, președintele sud-african Cyril Ramaphosa a respins eticheta "neo-colonialismului" acuzat uneori de "detractorii" occidentali când vorbesc despre ajutorul chinez.

Expresia a fost folosită recent la Beijing de premierul malaezian Mahathir Mohamad, care a anulat contracte de infrastructură de 22 de miliarde de dolari semnate cu China, invocând îngrijorarea față de datoria țării sale.

Președintele sud-african pledat în schimb pentru reglementarea anumitor dezechilibre.

"Foarte adesea, Africa exportă materii prime către China, în timp ce China ne exportă produse finite (...) Acest lucru limitează potențialul și capacitatea de producție a Africii precum și crearea de locuri de muncă pe continentul african", a criticat el.

În cadrul ultimului summit, la Johannesburg, în 2015, președintele chinez a anunțat deja o anvelopă de 60 de miliarde de dolari ajutoare și credite destinate țărilor africane.

Bază militară

Actualul forum de la Beijing urmează să fie însoțit de o serie de contracte între China și partenerii săi.

Președintele nigerian Muhammadu Buhari urmează să asiste la semnarea unui acord privind telecomunicațiile, finanțat printr-un credit 328 milioane de dolari de la banca chineză de import-export (Exim).

Beijingul furnizează ajutor țărilor africane din epoca războaielor de independență împotriva colonizatorilor occidentali. Dar prezența sa pe continent s-a întărit puternic după avansul economic al Chinei, devenită acum a doua economie mondială.

Semn al importanței strategice a Africii pentru gigantul asiatic, Beijingul a ales Djibouti pentru a deschide, în 2017, prima sa bază militară în străinătate.