După dezvăluirile legate de implicarea hackerilor guvernului de la Kremlin în alegerile din 2016, un grup de cercetători ai firmei de cybersecuritate Trend Zero avertizează cu privire la un nou semn de implicare în politica SUA. Aceștia au identificat un grup de website-uri suspecte, scriu cei de laJapan Times.

HotNews.roFoto: Hotnews

Site-urile imită un portal folosit de senatorii din State și de echipa acestora. Discrepanțele sunt ușor de trecut cu vederea. Aceștia au trimis mesaje senatorilor avertizându-i că parolele trebuie schimbate deoarece securitatea portalului este pusă în pericol.

,,Metodele lor de atac continuă să profite de natura umană și, atunci când se apropie alegerile electorale, țintele devin foarte publice”, a declarat Mark Nunnikhoven, vice președinte al grupului Trend Micro.

Noile tentative de infiltrare și manipulare de pe rețelele de socializare, despre care oficialii de la Moscova spun că nu știu nimic, arată interesul crescut al Rusiei față de politica SUA. Nu există dovezi clare ale eforturilor Kremlinului de a influența alegerile din noiembrie, spun experții. Însă nu ar fi nevoie de multe astfel de acțiuni pentru a agita taberele din SUA.

,,Întrebarea nu e dacă cineva încearcă să distrugă securitatea sistemului informațional, să îl manipuleze, să intervină în sistem”, a spus Robby Mook, managerul de campanie al lui Hillary Clinton și coordonatorul proiectului Harvard University. ,,Întrebarea este: Suntem pregătiți pentru astfel de tentative?”