Die Press: Căsătorie şi parteneriat pentru toţi: o chestiune asupra căreia Europa nu este de aceeaşi părere

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 3 septembrie 2018, 6:02 Actualitate | Internaţional


Steagul in culorile curcubeului, simbol al comunitatii LGTB
Foto: pixabay.com
În privinţa recunoaşterii legale a parteneriatelor homosexuale în Europa părerile înclină într-o parte sau alta. Atât căsătoria, cât şi parteneriatul pentru toţi sunt posibile doar în puţine state. În mare parte a Europei de Est căsătoria este posibilă doar între un bărbat şi o femeie. În Europa, respectiv în cadrul UE aşa-numitul “mariaj homo” nu este reglementat în mod unitar, dar o privire asupra hărţii arată inclinaţii când spre dreapta, când spre stânga, iar uneori şi spre zone gri, scrie Die Press, citat de Rador

În timp ce ţările aflate la vest de Franţa şi Benelux au reuşit să impună legal căsătoria între două persoane de acelaşi sex, până de curând Germania şi Austria, respectiv câteva ţări est-europene acceptau de exemplu parteneriatele înregistrate doar pe baza unor drepturi şi obligaţii diferite în funcţie de specificul fiecăreia. Europa de Est, dar şi Italia sunt pe ultimul loc. În schimb în unele ţări sunt posibile ambele situaţii: atât parteneriatele înregistrate pentru perechi heterosexuale şi homosexuale, cât şi mariajul homosexual.

LIBERALII: Danemarca a fost prima. Încă de la sfârşitul anilor ’80, ţara a asigurat o posibilitate pentru înregistrarea unor parteneriate foarte apropiate de o căsătorie. Olanda a urmat cu parteneriatele înregistrate care nu erau valabile doar pentru cuplurile homosexuale – şi a introdus – ca prima ţară din lume – şi căsătoria între homosexuali, valabilă din 2001. Acest model – parteneriat înregistrat, apoi căsătorie – poate fi considerat deja drept un model scandinav sau al Benelux: Belgia, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda – şi Islanda.

În Belgia există modelul de “cohabitation légale”, o înregistrare a convieţuirii valabile atât pentru cupluri heterosexuale, cât şi pentru cele homosexuale. Parteneriatele înregistrate există şi în Luxemburg. În Franţa căsătoria între parteneri de acelaşi sex este posibilă din 2013, iar înainte aceste cupluri aveau posibilitatea de a încheia “un pact de solidaritate civil”, modalitate pe care o puteau aplica şi cuplurile heterosexuale.

Interesant este din acest punct de vedere şi atitudinea Spaniei catolice care a permis deja din 2005, sub guvernul socialist condus de José Rodríguez Zapateros, căsătoria dintre homosexuali. În Germania pe de altă parte legea privind parteneriatul se referea doar la homosexuali, înainte ca anul trecut să fie aprobată şi căsătoria pentru cuplurile homosexuale. În Irlanda drumul către introducerea căsătoriei între homosexuali a fost netezit de un referendum din 2015, iar înainte exista posibilitatea unei înregistrări civile.

Astăzi ţara are, prin persoana lui Leo Varadkar, un premier homosexual. Căsătoria dintre parteneri de acelaşi sex este valabilă şi în Marea Britanie şi Portugalia, iar în Malta şi Luxemburg şi cuplurile heterosexuale pot recurge la o înregistrare civilă. CONSERVATORII. Cehia, Croaţia şi Ungaria rămân la forma de înregistrare a parteneriatului pentru homosexuali. Guvernul conservator de dreapta condus de Viktor Orbán a menţinut căsătoria în Constituţie ca fiind o conexiune între bărbat şi femeie.

Acest pas a fost făcut cu mult înainte – 2005 – şi de către Letonia, unde îşi mai păstrează valabilitatea şi acum. În chestiunea căsătoriilor dintre homosexuali Slovenia a iniţiat în urmă cu câţiva ani o reformă, dar referendumul a avut un rezultat negativ; dar de peste zece ani ţara permite înregistrarea unor parteneriate pentru homosexuali. Însă Polonia ultraconservatoare nici nu vrea să audă de parteneriate înregistrate şi orice iniţiativă singulară este respinsă de legislaţie.

De aceea deocamdată nici nu poate fi vorba despre o căsătorie între homosexuali. Aceleași condiţii există şi în Slovacia: Bratislava a luat Polonia drept exemplu şi, precaută, a interzis prin Constituţie încheierea unei asemenea căsătorii. În România, Serbia, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Albania şi Lituania cuplurile homosexuale aşteaptă încă o recunoaştere legală. În acelaşi timp Italia, membru fondator al UE, tot mai luptă cu căsătoria dintre cei de acelaşi sex.

Introducerea acesteia a fost permanent controversată politic şi abia de doi ani a reuşit legislativul să impună permiterea încheierii unui parteneriat pentru cei de acelaşi sex. Această formă se regăseşte şi în Grecia. (preluare Rador)

















1212 vizualizari

  • +13 (21 voturi)    
    Observației personală (Luni, 3 septembrie 2018, 8:36)

    Barabas [utilizator]

    Est-europenii sunt ca talibanii, vor să trăiască în vest Dar să și impună ideile din est.
    • -10 (18 voturi)    
      ma omule (Luni, 3 septembrie 2018, 11:16)

      entwickler [utilizator] i-a raspuns lui Barabas

      Ti-a demonstrat cineva ca casatoria intre persoane de acelasi sex reprezinta un progres din punct de vedere economic sau social? Daca toti am fi homosexuali, cum ne-am mai inmulti? Si chiar daca argumentul asta valid si logic nu iti e de ajuns, atunci daca crezi in libertatea de exprimare, ma lasi ma rog si pe mine sa ma exprim liber si sa spun ca nu sunt de acord cu casatoria intre persoane de acelasi sex? Voi progresistii sunteti mai rau ca nazistii, aveti impresia ca parerile voastre sunt adevaruri existentiale, care trebuie impuse si nu testate sau puse la indoiala...cei de la hotnews ar trebui sa se ocupe de stiri adevarate, iar daca nu, sa se muta la pervertitii de la vice, care nu mai stiu cum sa se destrabaleze.
      • +11 (15 voturi)    
        Așa cum mergi la medic ca să-ți scoată apendicul (Luni, 3 septembrie 2018, 12:34)

        hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui entwickler

        mergi la medic ca să fie fecundat ovulul unei femei de către spermatozoidul unul mascul; și uite cum ne înmulțim de ne ia naiba, fără ca nimeni să aibă raporturi heterosexuale.
        Însă căsătoria (civilă) nu este despre procreere (altfel, și persoanelor sterile le-ar fi interzisă) ci despre drepturile civile ale unor persoane care aleg să fie parteneri de viață.
      • +8 (14 voturi)    
        Vest/Est (Luni, 3 septembrie 2018, 13:26)

        utilizator1 [utilizator] i-a raspuns lui entwickler

        Eu credeam ca noi romanii Vrem educație, sistem medical, infrastructura ca in vest! Acum restricționăm drepturile homosexualilor? Asta face Rusia ca sa distragă atenția de la problemele reale!
      • 0 (0 voturi)    
        Entwickler (Luni, 1 octombrie 2018, 21:14)

        utilizator1 [utilizator] i-a raspuns lui entwickler

        Argumentul tău nu e nici valid nici logic.
        Încerci intenționat sa induci in eroare.
        Scrii despre progres și despre dispariția speciei umane. Pe bune, ce-ai fumat?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version