ONU: Rusia blochează un raport despre Coreea de Nord
"Raportul este suspendat deoarece suntem în dezacord în privinţa anumitor elemente şi a modului în care se desfăşoară procesul", a anunţat ambasadorul rus Vasili Nebenzia după o reuniune neoficială cu uşile închise a Consiliului de Securitate, fără a preciza la ce puncte din raport se referă. O sursă a declarat agenţiei France Presse, sub rezerva anonimatului, că Rusia nu este de acord cu menţiunea din raport conform căreia Coreea de Nord a depăşit în 2018 cota de import de petrol fixată printr-o rezoluţie de anul trecut privind sancţiunile.
În iulie, Statele Unite au cerut sistarea completă a exporturilor de petrol către Coreea de Nord, susţinând că Phenianul a folosit transbordări ilegale de produse petroliere între nave, în largul mării, pentru a importa mai mult petrol decât permite ONU. Americanii au prezentat fotografii din satelit şi estimări ale greutăţii navelor implicate, dar demersul lor nu a avut succes, reaminteşte AFP.
Procedura Organizaţiei Naţiunilor Unite prevede că rapoartele experţilor sunt trimise comitetului pentru sancţiuni înfiinţat pentru un anumit stat. În comitet sunt reprezentate cele 15 ţări membre ale Consiliului de Securitate, care analizează raportul, apoi îl înaintează oficial Consiliului, în vederea publicării. Ambasadorul Nebenzia a explicat, pentru a justifica blocarea raportului, că obiecţiile Moscovei în comitetul pentru Coreea de Nord nu au fost luate în considerare.

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate