Fostul premier bulgar, Simeon de Saxa Coburg-Gotha, se simte "dispreţuit" de decizia Judecătoriei Orăşeneşti Sofia (JOS) legată de faptul că Palatul Vrana, unde el locuieşte, este proprietate a statului. Asta a declarat Simeon al II-lea presei, întrebat dacă va exista totuşi o înţelegere cu privire la aşa-numitele "proprietăţi ale ţarului". Decizia JOS recunoaşte încă o dată că statul este proprietar asupra aşa-numitelor proprietăţi ale ţarului, pe care Simeon de Saxa Coburg-Gotha şi le-a restituit în principal în timpul mandatului său de premier (2001-2005), potrivit Rador, care citează Mediapool.

Simeon al BulgarieiFoto: Wikipedia

"E un moment în care mă gândesc cât ar fi de urât să mă oblige, iar asta într-o Bulgarie democratică, la un al doilea exil. Nu m-am aşteptat şi acum mă gândesc câţi ani - 75 deja, îndrăznesc să spun - am depus eforturi pentru păstrarea spiritului, a bulgarităţii în străinătate, în perioada exilului", a subliniat fostul premier bulgar.

"Proprietatea privată este inviolabilă, în primul rând. În al doilea rând, oamenii care s-au apucat să mă hărţuiască în acest mod sistematic, probabil că nu ştiu cum am fost educaţi, părinţii mei şi bunicii mei în general", a adăugat Simeon al II-lea.

Încă de la începutul lunii septembrie, avocaţii familiei regale vor face recurs împotriva acestei decizii a instanţei, la Curtea de Apel de la Sofia. Decizia în acest proces pare însă prestabilită, avându-se în vedere practica judiciară în celelalte cazuri de imobile recuperate de Simeon de Saxa Coburg-Gotha.

La Mănăstirea Rila, Simeon de Saxa Coburg-Gotha a fost prezent la o panihidă cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moartea tatălui său - Ţarul Boris al III-lea. El a declarat că nici până în ziua de astăzi nu s-a făcut nimic pentru a se stabili unde sunt moaştele Majestăţii Sale Ţarul Boris al III-lea şi explicaţia - în opinia sa - este absenţa memoriei istoriei şi a interesului. Chiar dacă e corect, acest reproş al lui Simeon trezeşte nedumerire, dacă se are în vedere faptul că el însuşi a avut un întreg mandat de premier fără a face eforturi serioase pentru descoperirea moaştelor tatălui său, iar apoi partidul său - Mişcarea Naţională Simeon al II-lea -, a mai avut un mandat la guvernare, ca şi partener de coaliţie în guvernul lui Stanişev.

Eforturile puterii executive în timpul guvernului ţarului s-au concentrat pe restituirea "proprietăţilor ţarului" şi un rol important în acest proces l-a avut fostul prefect de Sofia.

Olimpi Kâtev, în prezent copreşedinte la Mişcării Naţionale Simeon al II-lea

"Nu se poate ca Ţarul să fie singurul om în Bulgaria care să nu aibă proprietăţi în Bulgaria", s-a indignat Kâtev, pentru bTv, legat de decizia JOS cu privire la Palatul Vrana. "Dacă se ajunge ca statul să ia Palatul Vrana şi să îl dea afară pe Simeon din casa sa, în curând acolo va fi reşedinţa unora care astăzi fac economii din asfalt, sau a unor oligarhi. Motivul va fi că statul nu are bani să îl întreţină", crede Kâtev.

La Vrana s-a folosit totul de către persoane din exterior. A fost dat Uniunii Scriitorilor Bulgari, acolo au creat literatura socialistă. Aţi auzit cumva ca vreun cetăţean bulgar obişnuit să se fi dus să îl folosească? Acum oricine doreşte, pentru 1-2 leva, poate să îl viziteze", a spus Kâtev, care a refuzat să comenteze decizia primei instanţe. "Există şi o instanţă independentă, în afara Bulgariei, care ia decizia finală. În septembrie expiră termenul de cinci luni pe care Curtea de la Strasbourg l-a dat statului bulgar şi moştenitorilor familiei ţarului de a se înţelege cu privire la aceste proprietăţi şi de a se termina această poveste.Ţarul a întins o mână, în urmă cu câteva luni, şi a spus că este gata de discuţii şi să se ajungă la un acord", a amintit Kâtev.

Conform spuselor sale, dacă nu se ajunge la o înţelegere, Bulgaria poate fi condamnată pentru milioane. El a dat ca exemplu procesele Regelui Constantin al Greciei, ale cărui proprietăţi au fost retrocedate.(...)