Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, la Școala Politică de Vară a Organizației Femeilor ALDE, că Ambasadorul României în SUA face o greșeală „impardonabilă pentru că se implică în jocurile din America”, iar rechemarea la București este „obligatorie”, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Eu nu sunt convins că Giuliani a făcut lobby, pentru că nu am auzit să fie angajat de cineva. Cred că este mai de grabă o atitudine civică și politică a unui om care a are un rol important în administrația americană, adică este unul dintre confidenții lui Trump și chiar cel care conduce echipa de avocați a lui Trump”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Prepedintele ALDE mai spune că ambasadorul României în SUA a criticat scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani liderilor români, dar a lăudat-o pe cea a fostului senator american, John McCain .

„Supărarea mea a apărut în momentul în care am văzut reacția ambasadorului nostru la Washington, domnul Maior. Și domnul Maior își permite să îl ia în balon pe Giuliani, dar în schimb, când a fost în urmă cu două-trei săptămâni scriosare adresată de John McCain (fost senator american - n.r), a avut o serie de cuvinte de apreciere.”, a mai declarat Călin Popescu-Tăriceanu

Președintele Senatului spune că această poziționare a lui George Maior între „taberele prezidențiale si anti-prezidențiale”, nu face bine României și că acesta trebuie rechemat la București.

„Ambasadorul Maior are cuvinte laudative la scrisoarea lui John McCain , care era un adversar pe față al președintelui Donald Trump și critică atitudinea lui Giuliani, care este un susținător înfocat și pe față al președintelui Trump. Cu alte cuvinte el face o greșeală care este impardonabilă pentru un ambasador, faptul că se implică personal în jocurile din America, între cele două tabere, prezidențială și anti-prezidențială, angajând România. Acolo el nu este persoană privată. Pentru acest lucru eu consider că rechemarea lui Maior la București este obligatorie. Maior va fi chemat la comisia pentru monitorizare a activității SRI și sunt foarte interesat să aflu ce explicații va da în legătură cu aceste protocoale”, a mai spus liderul ALDE.