​Mahmoud Alavi, ministrul pentru Servicii de Informații de la Teheran, a anunțat marți că forțele iraniene de securitate au arestat "zeci de spioni" care activau în instituțiile de stat, în contextul intensificarii tensiunilor între Iran și statele occidentale după retragerea SUA din acordul atomic, notează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Oficialul iranian nu a precizat în ce perioadă au fost arestate aceste persoane și nici nu a indicat în favoarea căror țări ar fi lucrat acești presupuși spioni, însă a adăugat că mulți dintre cei arestați aveau dublă cetățenie.

Numărul persoanelor cu dublă cetățenie arestate în Iran a crescut după ce liderul suprem de la Teheran, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat că agenți occidentali sunt "infiltrați" în instituțiile decizionale iraniene.

Agenția de știri Reuters a relatat în 2017 că cel puțin 30 de persoane cu dublă cetățenie au fost arestate în Iran în ultimii ani, cele mai multe fiind acuzate de spionaj.

Alavi a mai declarat că forțele de securitate au arestat luna trecută un militant al rețelei teroriste Stat Islamic și au destructurat o "celulă teroristă" activă în nordul țării.