Rusia și-a întărit prezența militară în largul Siriei, de team unor lovituri aeriene ale occidentalilor vizând forțele lui Bashar al-Assad, după o "provocare" a rebelilor, scrie marți presa rusească, preluată de AFP.

Racheta Kalibr trasa de pe o fregata ruseasca din Marea NeagraFoto: Ministerul rus al Apararii

Două fregate înarmate cu rachetele de croazieră Kalibr, capabile să lovească ținte la sol sau nave de suprafață, au fost trimise sâmbătă în Marea Mediterană, potrivit cotidianului Kommersant, care citează o sursă anonimă din cadrul statului major rusesc.

În total, flota rusă dispune acum de zece nave și două submarine în largul Siriei, respectiv cel mai important contingent de la începutul războiului, în 2011, a scris Izvestia.

În acest contigent se regăsesc în special un crucișător lansator de rachete, un distrugător destinat luptei anti-submarin și trei nave de patrulare, potrivit Izvestia, care citează surse din ministerul rus al Apărării.

Armata rusă a acuzat sâmbătă rebelii sirieni de pregătirea unei "provocări" cu arme chimice în regiunea Idlib și pentru care să arunce vina asupra regimului de la Damasc pentru a justifica, în acest fel, lovituri ale occidentalilor asupra pozițiilor forțelor guvernamentale.

Moscova a afirmat că serviciile secrete britanice "participă activ" la această "provocare" în Idlib, una dintre ultimele regiuni care scapă de sub controlul armatei siriene.

În aprilie, forțele americane, franceze și britanice au lovit cu rachete ținte ale regimului sirian ca răspuns la un atac chimic la Duma, în apropiere de Damasc, imputată forțelor lui Assad.

Rusia a denunțat și atunci o "înscenare".

Marți, ministrul adjunct pentru Afaceri externe Serghei Riabkov a afirmat din nou că membri Hayat Tahrir al-Sham (HTS, formată din foști componenți ai filialei al-Qaeda), care controlează 60% din regiunea Idlib, sunt "aproape să ducă la capăt o provocare foarte gravă" cu "folosirea de substanțe chimice care conțin clor".