Italia/migranți: Justiția a deschis o anchetă împotriva ministrului de interne Matteo Salvini (presă)

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 25 august 2018, 23:55 Actualitate | Internaţional


Matteo Salvini
Foto: Agerpres/EPA
Justiția italiană a deschis o anchetă împotriva ministrului italian de interne Matteo Salvini, pentru „sechestrare de persoane, arestări ilegale și abuz de putere” în dosarul migranților reținuți la bordul navei Diciotti, a anunțat sâmbătă seară presa italiană, potrivit AFP.

Și șeful său de cabinet este vizat de aceeași anchetă, care a fost declanșată de parchetul din Agrigento, un oraș din Sicilia, dar care va fi derulată de-acum de un „un tribunal de miniștri” din Palermo, reședința acestei insule din sudul țării, potrivit mass-media italiene.

Această decizie a venit după audierea a doi înalți responsabili din Ministerul de Interne, audiere condusă sâmbătă, la Roma, de procurorul parchetului din Agrigento, Luigi Patronaggio, care a deschis primul o anchetă asupra acestui caz, căutând să înțeleagă lanțul de comandă și să afle cine a dat ordinul de a interzice debarcarea migranților.

Însă decizia justiției nu a afectat dorința lui Matteo Salvini, șeful Ligii (extremă-dreapta), de a-și continua lupta împotriva imigrației.

„Ei (magistrații, n.r.) mă pot aresta pe mine, dar nu și voința a 60 de milioane de italieni”, care majoritar par favorabili politicii sale, a spus el în cursul unei reuniuni politice în nordul Italiei.


Citeste mai multe despre   

















1560 vizualizari

  • -7 (15 voturi)    
    Asta (Duminică, 26 august 2018, 1:56)

    mitg [utilizator]

    E in lieu de faptul ca n-au obtinut inca destule probe sa-l puna sub acuzare de tradare in virtutea faptului ca-i un rusnac pe statutul de plata al lui putin.
  • +8 (12 voturi)    
    ca sa vezi (Duminică, 26 august 2018, 3:07)

    g01an [utilizator]

    in Europa, inalti oficiali guvernamentali sunt pusi sub acuzare pentru fapte comise in timpul mandatului. deci se poate.
  • -7 (13 voturi)    
    Oooo (Duminică, 26 august 2018, 3:59)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    O, Doamne! Astia chiar vor sa umple Bruxelles-ul de nebunii antiUE in 2019...
  • +3 (7 voturi)    
    Aoleu (Duminică, 26 august 2018, 10:34)

    viorel.petrescu [utilizator]

    statu' paralel+Soros+cabala multinationalelor+ cei 4 asasini sunt activi in Italia :)
  • -4 (6 voturi)    
    deci (Duminică, 26 august 2018, 12:40)

    martel55 [utilizator]

    inca o dovada ca drmocratia se termina atunci cand cozile de topor progresiste pierd puterea...dupa ce oculta progresista nu a reusit s aisi pastreze cozile de topor la putere in guvenul d e la Roma, in ciuda inesei maipulari comise de media care ii este aservita, acum isi acitveaza cozile de topor din justitie, incercand sa intoarca vointa electoratului prin itermediul unor asa zisi magistrari pe care ii au in slujba lor....ce treaba are jsutitia sa ancheteze o decizie politica? italienii au ales partidele care formeaza actualul guvern tocmai pentru ca au promis o atiutidne normala in problema imigratiei, renuntand la incurajarea cirminala a acesteia practicata de guvrnele progresiste si revenind la normalitate, adica descurajarea imigratiei ilegale si renuntarea la cmoedia refugiatilor, in fapt niste imigranti economici nu chiar asa saraci din oment ce isi permit sa plateasca miii de euro traficnatilor...si se gaseste o coada de topor zis magistrat , care la comanda ocultei progresiste, sa deschida dosar penal pentur o deicize politica....pai ar trebui sa cheme la parchet zeci de milioane d eitlaieni sa ii ancheteze pentru ca au ales sa s eopuna imigratiei criminale sustinute de progresisti
  • -4 (4 voturi)    
    Lasciate ogni speranza (Duminică, 26 august 2018, 14:08)

    Setalcott [utilizator]

    Ce italieni naivi. Au crezut ca isi pot apara granitele cu un vot.
  • +2 (2 voturi)    
    alt prost care s-a crezut mai presus de lege (Duminică, 26 august 2018, 20:32)

    carvil [utilizator]

    justitia italiana l-a adus cu picioarele pe pamant


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version