Cancelarul german Angela Merkel a îndepărtat vineri ipoteza unei aderări rapide a Georgiei la NATO, scrie AFP.

"Nu văd o aderare rapidă la NATO pentru Georgia, aceasta este poziția Germaniei", a spus Merkel, în cadrul unei întâlniri cu studenții Universității din Tbilisi, capitala acestei țări din Caucazul de Sud.
"Lucrurile vin gradual", a adăugat ea, în condițiile în care autoritățile georgiene și-au fixat ca obiectiv aderarea la UE și la NATO.
La summitul Alianței de la București, în 2008, liderii NATO au promis Georgiei că, într-o zi, ar putea deveni membru dar, la presiunea cancelarului Merkel și a președintelui francez de atunci, Nicolas Sarkozy, au refuzat să acorde acestei țări statutul de candidat oficial.
A urmat după aceea un război între Georgia și Rusia, soldat cu recunoașterea de către Moscova a independenței regiunilor separatiste Osetia de Sud și Abhazia.
Rusia menține în prezent o puternică prezență militară în aceste regiuni.
"Este o ocupare a 20% din teritoriul georgian și o mare nedreptate", a spus vineri Angela Merkel, în fața studenților.
Într-o mișcare simbolică, Merkel s-a deplasat la granița administrativă cu Osetia de Sud.
Rusia se opune categoric intrării Georgiei în NATO.