Centrul „Levada” a efectuat un sondaj consacrat împlinirii a 50 de ani de la Primăvara de la Praga. S-a stabilit că numai 28% dintre cei care știu de evenimentele din august 1968 consideră că atunci în Cehoslovacia a fost ”o încercare de înnoire democratică a socialismului” (10%) sau ”o revoltă împotriva regimului impus de Uniunea Sovietică” (18%). Cu cinci ani în urmă acest punct de vedere era susținut de 35%, acum zece ani – de 45%. Totodată, în decurs de zece ani, între 28 și 44% a crescut procentul celor care consideră că în 1968 forțele revizioniste și anti-sovietice încercau să smulgă Cehoslovacia din lagărul socialist ori în acest fel vroia Occidentul să facă să intre în conflict țările socialiste, scrie Nezavisimaia Gazeta.

Tancuri sovietice pe strazile capitalei cehoslovaceFoto: AGERPRES

Pesemne nu întâmplător numai 6% dintre respondenții care au participat la un alt sondaj al ”Levada-Țentr”, consacrat puciului din august 1991, au apreciat acele evenimente ca fiind ”victoria revoluției democratice care a pus capăt puterii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”. Trebuie spus că acest procent nu a fost niciodată mai mare, chiar în 1994 acesta a fost de 7%. Dificultățile social-economice din anii '90 i-au făcut foarte repede pe cetățenii Rusiei să fie sceptici în ceea ce privește proiectul democratic. Iar terenul pentru reabilitarea parțială a Uniunii Sovietice în anii 2000 a fost pregătit dinainte. Totuși, sociologii nu au înregistrat niciodată un procent atât de mic ca acum de entuziaști ai revoluției democratice din 1991.

Ultimii 18 ani au fost o perioadă de reinterpretare a evenimentelor istorice, inclusiv a celor recente, iar acest lucru se petrece atât cu contribuția puterii, cât și cu totul întâmplător, din inerție. Proiectul democratic al anilor '90 se identifică în conștiința maselor cu rafturile goale ale magazinelor, cu sărăcia, cu ”falsa privatizare”, cu datoria față de organizațiile valutare internaționale, cu falimentul, cu pierderea statutului de mare putere, cu umilirea. Ca urmare, este mitologizat trecutul sovietic, care devine epoca măreției de stat și a echității sociale. Cu fiecare an, între respondenții de la ”Levada Țentr” sunt tot mai mulți oameni care s-au născut deja după destrămarea URSS și știu despre ea numai din spusele altora. Dar și ei se pare că sunt tentați să susțină mitul ”secolului de aur”.

Dorul după URSS este, în mare măsură, dorul după imperiu. Această orientare obligă chiar la evidențierea, în evenimentele trecutului, a unei dimensiuni politice - mai exact, geopolitice -, și nu a unei dimensiuni umane. În cazul unei asemenea abordări nu este deloc important ce voiau în 1968 cehii și slovacii, ce fel de socialism se gândeau ei să construiască și dacă aveau sau nu ei dreptul acesta, ca cetățeni ai unui stat suveran. Importanță are numai ce rol a jucat Occidentul în aceste evenimente, cum acest lucru a amenințat interesele noastre globale. Se consideră că în 1991 Rusia a pierdut orice inițiativă geopolitică, și de aceea revoluția democratică nu a căpătat în conștiința maselor nici un fel de valoare.

Reinterpretarea evenimentelor petrecute în ultimele decenii dă o perspectivă inversă pentru discursul politic actual. Doar și toate evenimentele actuale sunt interpretate de putere și de electoratul acesteia într-o cheie geopolitică. De aceea președintele Vladimir Putin poate declara că maidanul de la Kiev a avut cauze sociale, dar, oricum, mult mai important va fi modul cum s-au manifestat interesele Washingtonului în evenimentele din Ucraina. Dmitri Medvedev poate spune că a auzit Piața Bolotnaia, dar totuși, pentru putere important este dacă în spatele protestelor de stradă s-ar putea afla Statele Unite.

Puterea în exercițiu ar putea să se distanțeze de mitologia post-sovietică și de resentiment. Cu toate acestea, faptul că alegătorul preferă să învârtească în mână cubul rubik în loc să vorbească despre economie este un lucru pe placul puterii. De aceea nimeni nu-l va împiedica pe alegător să se gândească că în 1968 țara noastră a dejucat cu succes planurile perfidului Occident.

Preluare Rador