Comisarul european pentru extindere: Referendumul din Macedonia – alegere între UE și izolare

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 24 august 2018, 7:39 Actualitate | Internaţional


Johannes Hahn
Foto: Comisia Europeana
Comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, a declarat că regretă lipsa de unitate națională din Macedonia în legătură cu referendumul pe tema acordului cu Grecia și făcut apel la cetățeni să-și exercite dreptul de a decide viitorul țării, scrie RTS, citată de Rador.

În interviul acordat Agenției macedonene de știri MIA, Hahn a apreciat că referendumul dă posibilitatea cetățenilor să aleagă între UE și izolare. "Este o alegere între viitorul european, care va aduce beneficii concrete cetățenilor, cum ar fi statul de drept, atragerea de investiții, noi locuri de muncă, creșterea standardului de viață și drumul care conduce spre izolare, stagnare și ratarea șansei unice de a avansa în domenii cheie" – a declarat Hahn, adăugând că "cetățenii își vor decide viitorul". 

Referindu-se la acordul dintre Atena și Skopje, Hahn a amintit că acest document a fost acceptat de Uniunea Europeană și întreaga comunitate internațională și este considerat drept "acord istoric", care conduce spre rezolvarea diferendului care durează de mai bine de trei decenii și care reprezintă obstacolul principal pentru aderarea la NATO și UE a republicii ex-iugoslave. 

"Angajamentul ambelor guverne merită respect. Liderii s-au concentrat pe viitor și nu pe trecut, ceea ce este în interesul cetățenilor și generațiilor viitoare" – a apreciat Hahn.

Premierul Macedoniei a avut o discuție telefonică cu cancelarul Germaniei

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și premierul Macedoniei, Zoran Zaev, au subliniat importanța apropiatului referendum privind noul nume al fostei republici ex-iugoslave, subliniind că rezultatul referendumului va reflecta viziunea cetățenilor privind viitorul Macedoniei. Potrivit comunicatului Guvernului Macedoniei, Merkel și Zaev, au avut o discuție telefonică, iar cancelarul german a confirmat sprijinul Germaniei pentru acordul dintre Atena și Skopje, precum și pentru eforturile Macedoniei pentru consolidarea perspectivei euroatlantice a țării. Zaev l-a informat pe cancelarul german cu detalii privind pregătirea referendumului, agenda reformelor și activitățile executivului pentru îndeplinirea recomandărilor Consiliului European din iunie 2018 referitoare la statul de drept, lupta împotriva corupției și criminalității, reforma administrației publice și a serviciilor de informații.


















963 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version