Sari direct la conținut

Casa Albă: SUA a discutat despre corectitudinea economică în negocierile comerciale cu China

HotNews.ro
Casa Alba, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Casa Alba, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Statele Unite și China au încheiat, joi, două zile de negocieri asupra schimburilor comerciale și au discutat despre „cum să atingi corectitudinea, echilibrul și reciprocitatea în relația economică, inclusiv prin abordarea problemelor structurale din China”, a anunțat Casa Albă, potrivit Reuters.

„Am apreciat faptul că delegația chineză a venit în Statele Unite pentru a participa la aceste întâlniri. Delegația Statelor Unite ale Americii va informa miniștrii despre discuții”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Lindsay Walters, citează Mediafax.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro