Oficialii americani și chinezi s-au întâlnit pentru prima dată după două luni pentru a putea găsi o soluție de ieșire din conflictul comercial, dar nu există nicio dovadă că dezbaterile vor opri impunerea de către Washington de noi taxe pentru importurile de mărfuri din China, informează Reuters, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

O delegație de oficiali chinezi au fost prezenți la Departamentul de Trezorerie al SUA pentru discuții, după cum au arătat imaginile prezentate de canalul tv CNBC.

Grupurile de afaceri și-au exprimat speranța că întâlnirea de două zile va marca începutul negocierilor serioase privind schimburile comerciale și schimbările de politică economică solicitate de președintele Donald Trump.

Trump a amenințat că va impune taxe pe aproape toate cele peste 500 miliarde de mărfuri chinezești exportate anual în Statele Unite, cu excepția cazului în care Beijingul este de acord să schimbe practicile proprietății intelectuale, programele de subvenționare industrială și structura tarifelor.

Beijingul a negat afirmațiile SUA că forțează în mod sistematic transferul incorect al tehnologiei americane și a spus că aderă la regulile Organizației Mondiale a Comerțului.

Discuțiile sunt prima interacțiune formală dintre oficialii americani și chinezi din luna iunie, când secretarul american al comerțului Wilbur Ross a căutat fără succes să-și asigure achiziții majore de soia și gaz natural lichefiat din China.