Erdogan, tot mai aproape de Rusia, dar SUA nu stau să privească

de Ionut Baias     HotNews.ro
Joi, 23 august 2018, 1:54 Actualitate | Internaţional


Putin si Erdogan
Foto: Captura YouTube
Nu este deloc întâmplător că Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin au avut o întâlnire îndelungată, imediat după prăbuşirea lirei turceşti (care a pierdut 30% din valoarea sa faţă de dolar numai în 2018), precum şi anunţul făcut Donald Trump cu privire la dublarea taxelor vamale asupra importurilor de aluminiu şi oţel din Turcia, care ating astfel impozite de 20% şi 50%. Criza economică, care riscă pe zi ce trece să se transforme în criza unui model politic, inevitabil împinge Turcia spre Rusia, pentru o serie de motive. Înainte de a le examina, însă, ar trebui să analizăm pe scurt relaţiile dintre Turcia şi celelalte entităţi care contează pe scena internaţională. Să începem cu SUA, potrivit Rador, care citează Il Giornale.

Adesea, se spune, în ultimele zile, că criza economică actuală nu este decât răzbunarea Casei Albe împotriva lui Recep Tayyip Erdogan şi a Turciei sale care, în calitate de bastion credincios al Alianţei Atlantice, s-a transformat într-o ţară (din punctul de vedere american) nedemnă de încredere. Este clar că relaţiile politice sunt, momentan, foarte proaste. Dar această tensiune merge înainte de câţiva ani. Pentagonul a întrerupt colaborarea militară cu liderii militari turci. Turcia a blocat sectorul american de la baza aeriană Incirlik, iar SUA au transferat la Ramstein, în Germania, materialul nuclear găzduit înainte de baza turcească.

Apoi, Turcia a semnat cu Moscova un acord pentru a primi sistemul anti-rachetă S-400 de producţie rusească (plătind o sumă egală cu 45% din suma totală), mişcare pe care NATO a considerat-o o adevărată "trădare". După tentativa de lovitură de stat din 2016, Erdogan a cerut extrădarea în Turcia a predicatorului Fethullah Gulen, pe vremuri fostul său mare aliat, care trăieşte în Virginia sub protecţia CIA, însă SUA au refuzat cererea. Cazul pastorului evanghelic Andrew Brunson, pe care turcii îl acuză de spionaj şi americanii îl vor, în schimb, liber, nu este decât ultima picătură într-un pahar care s-a umplut de mult.

Din punct de vedere al relaţiilor comerciale, însă, lucrurile sunt mai complicate. Balanţa import-export între SUA şi Turcia, în ultimii ani, a fost mai mult sau mai puţin egală: doar trei milioane şi jumătate de dolari în defavoarea SUA, în 2018. Şi mult discutatele taxe pe importurile de aluminiu (20%) şi de oţel (50%) din Turcia, nu au o semnificaţie enormă: 250 de milioane de dolari pe an de pierderi ulterioare din cauza acestor sancţiuni nu sunt o tragedie pentru o economie precum cea turcă, care în balanţa dintre import şi export înregistrează un pasiv anual de 80 de miliarde de dolari. Altele sunt punctele cruciale.

Rămân metalele, între o pătrime şi o treime din producţie este absorbită de firmele de construcţii turceşti, care însă muncesc foarte mult în SUA, pentru că au putut practica preţuri foarte competitive şi graţie preţului scăzut al materiilor prime (aluminiu şi oţel printre altele), avantaj care o dată cu sancţiunile se elimină. Însă, o daună cu mult mai mare s-ar produce, pentru Turcia, dacă într-adevăr Trump ar introduce o taxă de 25% pe toate automobilele de producţie străină. Turcia este cel mai mare producător din lume de piese de schimb şi componente pentru industria automobilistică, iar lovitura ar putea fi devastatoare.

Dacă, pe de o parte, este puţin neelegant să susţinem faptul că această criză economică a Turciei este generată de conflictul politic cu SUA, pe de altă parte este oricum evident că relaţia s-a deteriorat, probabil în manieră iremediabilă.

Europa? Aici discursul este mai complicat. Interschimbul între ţările UE şi Turcia a crescut constant în ultimii zece ani, de la o valoare de 100 de miliarde în 2007 la 154 de miliarde în 2017. Tot în 2017, UE a realizat un activ de circa 15 miliarde faţă de Turcia. Şi, cum se întâmplă întotdeauna, criza lirei turceşti sperie mai mult creditorul decât debitorul. Din păcate pentru Europa, relaţiile politice cu Turcia sunt proaste.

Represiunea după eşecul loviturii de stat din 2016, polemicile despre părerile lui Erdogan în vremea referendumului constituţional din 2017 (cu expulzarea miniştrilor turci care vroiau să ţină întâlniri în Europa), atacurile militare împotriva kurzilor, ipocrizia generală europeană faţă de situaţia siriană, au dus la "îngheţarea" relaţiilor. Iar lui Erdogan îi rămâne mereu arma refugiaţilor, pe care Turcia "îi interceptează" de ani întregi în numele Europei, în schimbul banilor.

Relaţia dintre Turcia şi China a evoluat foarte mult în ultimii ani. China este al doilea partener comercial pentru Turcia, iar Turcia a fost prima ţară NATO care a ţinut adevărate exerciţii militare cu China. Erdogan şi-a exprimat de mai multe ori voinţa de a participa la iniţiativa chineză pentru un "Nou drum al mătăsii". Dar cu chinezii, se ştie, parteneriatul economic este uşor, în timp ce puţin mai dificil este cel politic. China se ceartă singură, decide pentru ea şi nu se implică prea mult în problemele altora. Deja implicată în polemica comercial-diplomatică şi în războiul taxelor vamale cu SUA lui Trump, conducerea chineză continuă liniştită să comercializeze, dar nu va face mult mai mult.

Rămâne, după cum se vede, Rusia. Am greşi, însă, dacă am considera o ulterioară apropiere dintre Ankara şi Moscova numai rezultatul crizei actuale. Turcia şi Rusia au de mult timp interese convergente, şi o demonstrează cel puţin două date: 1977, când Turcia a semnat cu URSS un acord strategic asupra energiei (şi în 1987, gazul rusesc a început să ajungă la turci); şi 1977, când Turcia a adoptat noua doctrină de apărare, care elimina Rusia de pe lista ameninţărilor pentru securitatea naţională.

În aceşti ani, au existat şi momente de criză profundă, precum în 2015, când avioanele turceşti au doborât un avion militar rusesc. Însă, profunde motive strategice au adus întotdeauna la dialog cele două ţări: în 2016, în orele loviturii de stat împotriva lui Erdogan, Europa nu a mişcat un deget şi SUA au privit, în timp ce Rusia l-a ajutat pe lider să rămână preşedinte. Prima călătorie în străinătate a lui Erdogan după lovitura de stat a fost chiar în Rusia. Şi, la Sankt Petersburg, el şi Vladimir Putin au semnat un acord de 12 puncte care prevede, printre altele, consolidarea cooperării în sectoarele apărării, energiei nucleare, cercetării ştiinţifice şi creditului, instaurării unui regim visa-free pentru comerţ şi pentru turism, deschiderea de linii de credit, constituirea unui fond de investiţii ruso-turc de un miliard de dolari pentru colaborarea economică.

Azi, Turcia este primul importator mondial de gaz rusesc. Totodată, cele două ţări împart o necesitate strategică comună: proiecţia euroasiatică drept răspuns la marginalizarea progresivă pusă în practică împotriva lor de către SUA şi aliaţii lor. Atât Turcia, cât şi Rusia au încercat timp îndelungat să ajungă la un acord cu Europa; Turcia fiind supusă unor examinări din partea autorităţilor UE care au durat decenii, Rusia lui Putin urmărind un spaţiu deschis din Portugalia la Marea Japoniei. Ştim care a fost răspunsul, din Balcani până în Irak, din Siria până în Ucraina, şi care au fost consecinţele. Prin urmare, se poate spune că azi, deşi sunt atât de diferite între ele, Turcia şi Rusia au un destin comun. Şi o perspectivă euroasiatică care le poate permite să influenţeze în mod important atât Orientul Mijlociu, cât şi Asia Centrală, în orice caz se bazează pe colaborarea atentă a Chinei. De aceea, cei care îl consideră în aceste ore înfrânt pe Recep Tayyip Erdogan ar trebui să fie mai prudenţi. Place sau nu, Sultanul este mai puţin singur decât pare.  (preluare Rador)



















3840 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Articolul este interesant, (Joi, 23 august 2018, 10:25)

    bancher [utilizator]

    dar omite un mare lucru: ISTORIA RELATIILOR RUSO-TURCE A FOST TENSIONATA INCA DE LA INCEPUT. La 15-20 ani in istorie era un razboi intre taristi si imperiul otoman. Nu s-au inghitit niciodata cele doua puteri, una doua se atacau reciproc si se omorau pe campul de lupta cu cea mai mare placere.
    Nici o alianta intre ele nu a durat...oricat de bine facut era tratatul de pace, una din puteri o ataca pe cealalta pe nepusa masa. Unul din motivele ptr care imperiul tarist a intrat in razboi de partea Antantei a fost ca a vrut sa cucereasca Constantinopolul si sa controleze implicit tot bazinul Marii Negre.
    Erdogan e prea orgolios ca sa stea mult in alianta cu un dusman clasic; daca nu era asa nu le dobora abionul in 2015...nu cred ca alianta intre ei va tine mult.
  • 0 (0 voturi)    
    Alianta de nevoie (Joi, 23 august 2018, 20:00)

    vudejea [utilizator]

    Sua a impins Turcia in bratele Rusiei...Din cate stiu, rusii l-au anuntat pe Erdogan in timpul puciului astfel ca acesta a putut sa scape in ultimul moment...Sua si UE au spus clar si ferm - fara Erdogan...Prin urmare, cat e Erdogan, alianta o sa tina intrucat acesta nu are alte optiuni...O sa mai tina alianta cat au si interese comune, or acestea-s numeroase...Evocand trecutul domnule bancher, uitati ca in prezent Rusia si Turcia nu mai au dispute teritoriale de niciun fel - acestea au condus la numeroasele razboaie in trecut...Despre tzari si sultani, numai de bine dar e ceva cu totul stins, ca si Burebista al nostru...In ce priveste articolul, chiar excelent, pur informativ , fara manipulari psihologice


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version