Președintele rus Vladimir Putin a apreciat miercuri drept "contraproductive" și "lipsite de sens" sancțiunile americane care vizează Rusia și care au fost înăsprite în ultimele săptămâni, după summitul cu Donald Trump, scrie AFP.

Donald Trump si Vladimir Putin, la HelsinkiFoto: Captura Facebook

"În ceea ce privește sancțiunile, aceste acțiuni sunt foarte contraproductive și lipsite de sens. Sper ca colegii noștri americani vor deveni conștienți că o astfel de politică nu are viitor", a spus Putin, într-o conferință de presă alături de omologul său finlandez Sauli Niinisto la Soci, în sudul Rusiei.

„Problema nu este doar în poziția președintelui american, ci și în poziția a ceea ce numim establishment, care conduce în sensul larg al termenului" Statele Unite, a adăugat el.

SUA au anunțat la începutul lui august noi sancțiuni economice împotriva Rusiei în dosarul otrăvirii unui fost spion rus cu agentul neurotoxic Noviciok, în Marea Britanie.

Aceste restricții, legate de exportul anumitor produse tehnologice, au intrat în vigoare miercuri și ar putea fi urmate de un nou val, prezentat ca fiind mult mai dureros.

Washingtonul a impus marți sancțiuni împotriva unor entități rusești acuzate că au susținut activități de piratare informatică ale Rusiei sau că au derulat activități comerciale cu Coreea de Nord.

Trump și Putin s-au întâlnit într-un prim summit bilaterale la Helsinki, în iulie, după care președintele american a fost criticat dur în SUA pentru faptul că s-a arătat prea conciliant cu omologul său rus.

Putin a calificat miercuri drept "pozitiv" și "util" acest summit. "Nimeni nu se aștepta să putem regla toate chestiunile într-o discuție de două ore", a nuanțat el.