În 1787, anul adoptării Constituției, Thomas Jefferson i-a trimis o scrisoare faimoasă unui amic: „Dacă mi-ar fi revenit mie să decid dacă ar trebui să avem fie un guvern fără ziare, fie ziare fără un guvern, nu aș ezita nici o clipă s-o prefer pe ultima.”

Pagin NY TimesFoto: The New York Times

Sau cel puțin așa gândea el înainte de a deveni președinte. 20 de ani mai târziu, după ce îndurase monitorizarea presei din interiorul Casei Albe, el era mai puțin convins de valoarea ei. „Acum nu mai poți crede nimic din ce vezi în ziare”, scria el. „Adevărul însuși devine suspicios prin aceea că este pus în acel vehicul alterat.”

Disconfortul lui Jefferson era, și rămâne și acum, de înțeles. A transmite știri într-o societatea deschisă e o activitate care implică și conflict. Disconfortul lui exemplifică totodată necesitatea dreptului la a cărui consfințire a contribuit și el. Pe baza propriei experiențe, părinții fondatori credeau că un public bine informat este cel mai bine înzestrat pentru a stârpi corupția și, pe termen lung, pentru a promova libertatea și dreptatea.

„Discuția publică este o datorie politică”, a afirmat Curtea Supremă în 1964. Acea discuție trebuie să fie „dezinhibată, robustă și larg deschisă” și „poate foarte bine să includă atacuri vehemente, caustice și uneori neplăcut de dure la adresa guvernului și funcționarilor publici”.

În 2018 unele dintre cele mai nocive atacuri vin de la membri ai guvernului. A critica presa de știri - pentru că minimalizează ori exagerează știri sau pentru că greșește ceva - este perfect corect. Reporterii și redactorii de știri sunt și ei oameni și fac greșeli. A-i corecta este esența muncii noastre. Dar a insista că adevărurile care nu-ți plac sunt „știri false” e periculos pentru sângele vital al democrației. Iar a-i numi pe jurnaliști „dușmani ai poporului” este periculos, punct.

Acestea atacuri împotriva presei sunt mai cu seamă primejdioase pentru jurnaliștii din țări cu un stat de drept mai slab și pentru cei de la publicațiile mai mici din SUA, care sunt oricum presați de criza economică din sectorul lor de activitate. Și cu toate acestea, jurnaliștii acelor ziare continuă să facă munca dificilă de a pune întrebări și a scrie articole despre subiecte despre care astfel n-ați fi auzit. Luați de exemplu The San Luis Obispo Tribune, care a scris despre moartea unui deținut ce stătuse legat 46 de ore încontinuu în închisoare. Articolul a forțat comitatul să-și modifice regulile privind tratamentul deținuților bolnavi psihic.

Răspunzând apelului lansat săptămâna trecută de The Boston Globe, The Times se alătură sutelor de ziare, de la cotidianele din marile zone metropolitane și până la mici săptămânale locale, pentru a le aminti cititorilor care este importanța presei libere din America. Aceste editoriale, din care v-am prezentat și fragmente, afirmă împreună o instituție americană fundamentală.

Dacă nu ați făcut-o deja, vă rugăm să vă abonați la ziarul vostru local. Lăudați-l atunci când considerați că a făcut o treabă bună și criticați-l atunci când credeți că ar putea să facă mai mult. Suntem cu toții împreună implicați în asta.

editrial NY Times (preluare Rador)