Două companii chineze sunt gata să investească 1,5 miliarde de euro în drumul Ruse-Veliko Târnovo şi în tunelul de sub muntele Şipka, a anunţat, marţi, la Gorna Oriahovitsa, ministrul bulgar al dezvoltării regionale, Nikolai Nankov. "Avem posibilitatea de a construi drumul Veliko-Târnovo-Ruse cu bani de la buget, precum şi de a da startul pentru o parte din acesta, în etape sau integral, plus tunelul sub Şipka. Am semnat şi memorandumuri de parteneriat şi înţelegere cu China, inclusiv şi pentru un al doilea pod peste Dunăre, în apropiere de Ruse. Astfel avem deschise două oportunităţi - pentru finanţare naţională şi pe linia parteneriatului public privat", a anunţat Nankov, potrivit Trud, citat de Rador.

Veliko Tarnovo, BulgariaFoto: Cristian Oproiu

El a adăugat că în această toamnă se va decide care dintre cele două variante va fi aleasă. "Negocierile cu investitorii chinezi sunt într-o etapă avansată şi două dintre companii au arătat un interes mare. Reprezentanţii lor au vizitat terenurile de la intrarea în Gabrovo, întregul traseu prin muntele Şipka, paşii ce urmează parcurşi, inclusiv legătura cu autostrada Trakia, în partea de sud a Bulgariei, au vizitat nodul rutier în regiunea Kazanlâk, a subliniat ministrul Nankov.

El a arătat că parametrii companiilor chineze sunt deosebit de serioşi. "Vorbesc despre o investiţie de câteva sute de milioane de euro ca şi capital iniţial până la 1,5 miliarde de euro, cât este valoarea întregii autostrăzi. Partea de nord a Bulgariei va fi prioritară pentru finanţare pe linia banilor de la buget", a promis Nikolai Nankov.

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, primarii din Veliko Târnovo şi Gorna Oriahovitsa, Daniel Panov şi Dobromir Dobrev, precum şi preşedintele GERB, Ţvetan Ţvetanov, au inaugurat noul drum din vechea capitală până la oraşul feroviar prin Arbanasi. "Traseul nu a fost reabilitat de aproape 40 de ani şi aici au avut loc multe accidente, însă deja se va circula mult mai bine pe acest segment", a declarat ministrul bulgar al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, înainte de a turna - conform tradiţiei - apă pe noul asfalt. Imediat după ceremonie, cu toţii s-au îndreptat să inaugureze încă un obiectiv - strada Ivan Momchilov, care duce către principala gară industrială de la Gorna Oriahovitsa. Segmentul a fost reabilitat din temelii cu suma de 1,6 milioane de leva, în conformitate cu Programul Operaţional "Regiuni în dezvoltare".

1,8 milioane de leva cu TVA costă însă reabilitarea integrală a traseului de la Arbanasi la Gorna Oriahovitsa, care a fost inaugurată înainte de termen, special de Sfânta Maria Mare, pe care o sărbătorim la data de 15 august. Lucrările de reabilitare au început la sfârşitul lunii mai, iar termenul de execuţie este de 3 luni. În toamnă a fost reabilitat şi segmentul Veliko Târnovo-Arbanasi, care a fost integral reasfaltat, pe alocuri - lărgit, s-a făcut şi un sistem de drenare în apropiere de drum. Locurile în care exista pericolul de alunecări de teren au fost consolidate. (...)

"În câteva zile vom face prima săpătura la segmentul estic al autostrăzii Hemus, lucrăm intens la segmentul de 10 kilometri de la Yablanitsa către Boaza. Urmează să dăm startul procedurilor de licitaţie pentru construirea traseului între Boaza şi drumul Lovec - Plevna. Anul viitor vom construi şi aceşti 52 de km din autostrada Hemus, iar în luna octombrie demarăm licitaţiile pentru reabilitarea drumului Lovec-Plevna către Veliko Târnovo-Byala. În septembrie așteptăm decizia Înaltei Curţi Administrative cu privire la plângerea Evaluării Influenţei Asupra Mediului, iar dacă avem o decizie în avantajul Agenţiei pentru Infrastructură Rutieră, vom da startul procedurii de înstrăinare pentru autostrada Ruse-Veliko Târnovo", informează Nankov.

Întrebat despre construirea unui al treilea pod peste Dunăre, ministrul Nankov a răspuns că Bulgaria are nevoie de un al treilea pod, având în vedere traficul real, precum şi faptul că se va construi drumul Veliko Târnovo-Ruse şi se va realiza o conexiune rapidă pe coridorul IX de la Sankt Petersburg, Helzinki, Europa de Est, Moldova, România, Bulgaria către Orientul Apropiat.