Ayatollah Ali Khamenei, Liderul Suprem al Iranului, a declarat că faptul că i-a permis ministrului iranian de Externe să vorbească cu omologul său american în cadrul negocierilor pentru Acordul Nuclear semnat în 2015 a fost o greșeală, relatează Reuters.

Ayatollah Ali KhameneiFoto: Wikipedia

„În ceea ce privește negocierile privind Acordul Nuclear, am făcut o greșeală când i-am permis ministrului nostru de Externe să discute cu omologul său american. A fost o pierdere pentru noi”, a declarat Ayatollah Ali Khamenei.

Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe, a negociat Acordul Nuclear cu omologii săi din șase țări, printre care și ministrul american John Kerry.

Sancțiunile împotriva Iranului au fost ridicate în anul 2016, în momentul în care Acordul Nuclear a intrat în vigoare, dar ajutorul economic extern promis pentru revitalizarea economiei iraniene nu s-a materializat.

În luna mai, președintele american Donald Trump a retras Statele Unite din Acord și recent a impus noi sancțiuni împotriva Iranului.

Noile sancțiuni ale Statelor Unite impuse Iranului au intrat în vigoare săptămâna trecută. Donald Trump a declarat că orice companie care face afaceri cu Iranul va fi înlăturată din afacerile cu Statele Unite.

Autoritățile de la Washington au declarat că singura șansă a Teheranului de a scăpa de sancțiuni este să semneze un nou Acord Nuclear cu Statele Unite, mai dur decât cel precedent, citează Mediafax.