Un mecanic al unei companii aeriene a furat un avion de pe aeroportul internațional Seattle–Tacoma și a fost urmărit de două avioane de luptă americane înainte să se prăbușească pe o insulă aproape nepopulată, potrivit șerifului local, citat de Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nu există niciun indiciu că incidentul a fost unul terorist, a spus șeriful comitatului Pierce pe Twitter. Niciun pasager nu era la bordul avionului, iar aeroportul a anunțat că a fost reluată activitatea normală.

Pilotul de 29 de ani era într-o stare suicidară și pare că a acționat singur, a spus șeriful, adăugând că acesta a murit probabil în timpul prăbușirii. Identitatea pilotului nu a fost făcută publică.

”Făcea acrobații în aer sau îi lipseau capacitățile de pilotaj, de aceea s-a prăbușit pe insulă”, a scris șeriful pe Twitter.

Constance von Muehlen, directorul operațional al Horizon Air, o companie-soră a Alaska Airlines, a declarat că aseară, la ora locală 20.00, un angajat al companiei a efectuat o decolare neautorizată a unui avion Q400.

Nu se știe încă modul în care acesta a reușit să ducă avionul pe pistă și să decoleze fără aprobare.