Emmanuel Macron va vorbi cu Putin despre cazul regizorului ucrainean Oleg Sențov, închis în Rusia și aflat în greva foamei
Președintele Emmanuel Macron va vorbi cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, vineri, despre regizorul ucrainean de film Oleg Sențov, care se află într-o închisoare din Siberia și care se teme că sfârșitul său este aproape, după aproape 90 de zile de grevă a foamei, relatează Reuters, citând surse oficiale de la Palatul Elysee.
Sențov, închis în Siberia pentru motive ce țin de acuzații politice, potrivit acestuia, a intrat în greva foamei pe 14 mai, pentru a cere eliberarea tuturor „deținuților politici” ucraineni deținuți în Rusia.
Regizorul în vârstă de 42 de ani, aflat joi în 88-a zi de grevă a foameni, refuză transferarea într-un spital civil de teamă că nu va supraviețui transportului, potrivit varișoarei regizorului, Natalia Kaplan.
Avocatul lui Sențov, Dmitri Dinze, care l-a vizitat marți în închisoare, a declarat că regizorul a slăbit 30 kg și suferă de probleme cardiace.
