Consiliul municipal al New Yorkului a adoptat un moratoriu care are scopul de a limita numărul mașinilor proaspăt înmatriculate în serviciile de tip Uber. Miercuri a fost votat un întreg pachet de legi care reglementează prestarea de servicii de acest tip în oraș, informează cei de laThe Guardian.

Uber New York CityFoto: Uber

New Yorkul încearcă să frâneze dezvoltarea accelerată a serviciilor Uber și Lyft prin impunerea unor prețuri standard pe călătoriile cu mașini noi. Consiliul orașului a aprobat miercuri un pachet de legi care includ un moratoriu pe un an ce are scopul de a reduce numărul de șoferi care folosesc acest tip de aplicații. Conducerea orașului dorește să studieze fenomenul tot mai amplu de digitalizare a transportului în interiorul orașului, fenomen care afectează întreaga industrie a taximetriei.

Consiliul a mai adoptat o lege: salariul minim pentru un șofer care folosește astfel de aplicații este egal cu cel al unui taximetrist tradițional.

Cei care susțin acest pachet de legi se plâng de faptul că Uber a invadat străzile orașului, fapt ce afectează atât taximetria tradițională, cât și cea care folosește aplicații. Aceștia susțin că traficul este mai congestionat ca oricând.

Oponenții susțin că Uber și Lyft au furnizat un serviciu esențial de transport pentru cartierele din afara Manhattanului, care nu erau deservite de taximetriști.