​​Ministrul sud-coreean al Apărării, Song Young-moo, a solicitat susținerea Turciei în eforturile Seulului de a ajunge la denuclearizarea Peninsulei Coreene și la o pace durabilă în regiune, relatează site-ul agenției Yonhap, citată de Mediafax.

Song Young-mooFoto: Wikipedia

Song și omologul său turc Hulusi Akar s-au întâlnit luni la Ankara pentru a purta discuții privind securitatea în Peninsula Coreeană și cooperarea în industria armelor.

"În cadrul discuțiilor, ministrul Song a explicat rezultatul recentului summit inter-coreean și al summitului între Coreea de Nord și SUA și a cerut susținerea activă și cooperarea Turciei în eforturile de a atinge denuclearizarea completă și stabilirea păcii durabile", a informat marți Ministerul sud-coreean al Apărării printr-un comunicat.

Akar a declarat că țara sa va continua să coopereze cu Seulul deoarece stabilitatea Peninsulei Coreea ajută în mod direct pacea mondială.

Cele două părți au convenit să își extindă cooperarea în domeniul Apărării prin dialoguri bilaterale militare.