Sute de polițiști au patrulat luni într-un cartier de afaceri din Beijing, unde au efectuat arestări preventive pentru a împiedica o manifestație organizată de victimele pierderilor financiare legate de foarte riscantele platforme de împrumuturi între persoane fizice, scrie AFP.

BeijingFoto: Constantin Barbu / HotNews

Mai mulți investitori nemulțumiți au explicat că, furioși de amploarea pierderilor și de insuficiența reglementare a platformelor financiare pe internet, au decis să vină în capitală pentru a atrage atenția guvernului.

Veniți din cele patru colțuri ale Chinei, din Canton (sudul extrem) și până în Xinjiang (vest), aceste persoane s-au organizat prin intermediul foarte activelor grupuri de discuții de pe rețelele sociale, unde își exprimau exasperarea.

Peste 8.000 de manifestanți erau așteptați luni, potrivit unuia dintre ei.

Dar autoritățile au decis altfel: peste 120 de autocare erau aliniate până la trei kilometri în jurul sediului autorității chineze de reglementare bancară (CBRC), unde urma să aibă loc protestul.

Mai multe grupuri de persoane au fost arestate pe străzile și în parcurile din jur de importante dispozitive ale forțelor armate, înainte de a fi urcate în autocarele poliției.

Un polițist a spus că aceste persoane vor fi conduse la periferia Beijingului.

ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului denunță existența, în aceste cartiere periferice, a unor "închisori ilegale" - apartamente sau hoteluri - unde astfel de persoane venite din provincie pentru a se plânge autorităților centrale sunt deținute înainte de a fi trimise în regiunea lor.

Pentru autorități, subiectul fraudelor fiscale pe internet este sensibil: sectorul chinez de creditare între persoane fizice ("peer to peer", sau P2P) are o valoare de circa 195 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, dar este puțin reglementat, riscant și marcat de fraude.

Circa 4.330 de companii de creditare P2P au dat deja faliment, potrivit unei cifre din iunie, arată datele firmei specializate Yingcan citate de Bloomberg.

Doar în luna iulie, 164 de firme au fost identificate drept "platforme problematice", pe care investitorii nu își mai puteau retrăgea banii, potrivit datelor firmei specializate Wangdaizhijia.