Compania de electricitate EDF a oprit sâmbătă patru reactoare din trei centrale nucleare din Franța, din cauza unui val de caniculă care a încălzit apa din râurile Ron și Rin, din care cele trei centrale își preiau apa pentru răcire, relatează Reuters și Le Monde, citează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Două dintre reactoarele oprite aparțin centralei nucleare Bugey, unul este localizat în Saint Alban, iar cel de-al patrulea se află în orașul Fessenheim, lângă granița cu Germania, declarat purtătorul de cuvânt al EDF.

Franța este sub avertizare de caniculă, la fel ca mare parte din Europa, temperaturile ajungând până la 37 de grade Celsius în valea Ronului.

Centralele nucleare din preajma râurilor Ron și Rin folosesc apa din râu pentru a controla temperatura reactoarelor. Măsurile au fost luate pentru a evita creșterea prea mare a temperaturii apei din râuri.

Autoritățile au emis un cod portocaliu de caniculă pentru 67 de regiuni din nord-vestul Franței.