Agenția federală pentru protecția Mediului (EPA) și Agenția pentru siguranță rutieră (NHTSA) au anunțat joi suspendarea normelor constrângătoare de mediu care fuseseră impuse industriei auto de administrația Obama, scrie AFP.

Barack ObamaFoto: Agerpres

Cele două autorități de reglementare propun noi reguli mai puțin exigente, care ar putea intensifica disputele dintre administrația Trump și statul California, în prima linie pentru promovarea mașinilor "curate".

Fostele norme prevedeau majorări graduale ale autonomiei vehiculelor pentru a atinge obiectivul de 54,5 de mile pentru un galon de benzină (4,32 litri la o sută de km) în 2025.

"Onorăm promisiunea făcută americanilor de președintele Trump de a oferi o soluție pentru chestiunea economiei de carburant și pentru normele de emisii de dioxid de carbon" (CO2), spune Andrew Wheeler, șeful EPA.

Cele două agenții federale afirmă că normele Obama au contribuit la creșterea prețului mediu al mașinilor, acum la 35.000 de dolari, respectiv 2.340 de dolari în plus, ceea ce incită consumatorii să nu își mai schimbe mașinile. În acest fel, consumatorii nu își mai cumpără mașini noi echipate cu ultimele tehnologii, care le fac mai sigure.

Noile norme, care urmează să fie ajustate și amendate, vor intra în vigoare în această iarnă, potrivit sursei citate.

"California va lupta împotriva acestei decizii stupide cu toate mijloacele la dispoziție", a reacționat Jerry Brown, guvernatorul acestui stat din vestul SUA.

În schimb, lobby-ul industriei auto, Auto Alliance și Global Automakers, au salutat decizia, care va salva locuri de muncă.