Justiția americană a suspendat temporar liberalizarea vânzării de planuri digitale oricui pentru fabricarea de arme de foc cu o imprimantă 3D, potrivit AFP. Decizia vine după ce Donald Trump şi-a făcut cunoscut marţi scepticismul în legătură cu liberalizarea vânzării de planuri digitale.

PistolFoto: youtube.com

"Mă aplec asupra acestei afaceri cu arme de plastic 3D vândute publicului larg", a scris Donald Trump pe Twitter. El precizează că s-a consultat deja pe aceasta problemă cu principalul grup de lobby pentru armele de foc, National Rifle Association (NRA).

Progresele făcute în imprimarea 3D permit de acum să se imprime arme funcţionale plecând de la un plan digital, în mod perfect anonim şi fără trasabilitate posibilă, spre deosebire de cele produse de un fabricant agreat.

Un progres tehnologic care îi îngrijorează pe partizanii controlului mai strict al armelor de foc în Statele Unite, unde legislaţia este deja foarte permisivă.

Guvernul federal a autorizat în iunie grupul Defense Distributed, pionier al acestei tehnologii, să difuzeze planurile digitale începând de la 1 august. Luni, procurorii din opt state americane au anunţat că vor cere unui judecător federal din Seattle să blocheze punerea online a acestui program de imprimare 3D de arme de plastic.