Ziariștii acreditați în Belgia vor trebui să plătească o taxă de 50 de euro impusă de guvernul belgian pentru a putea participa la summiturile europene de la Bruxelles, a anunțat Consiliul, pe pagina sa de internet dedicată acreditărilor, scrie AFP.

BruxellesFoto: Hotnews

Măsura - care va intra în vigoare la viitorul summit al șefilor de stat și de guvern din 18 octombrie - a luat prin surprindere presa belgiană și europeană, stârnind o avalanșă de proteste pe rețelele sociale. Asociația generală a ziariștilor profesioniști din Belgia (AGJPB) a cerut desființarea taxei.

Guvernul belgian a impus această taxă de 50 de euro pentru a acoperi cheltuielile generate de controalele de securitate impuse pentru accesul în "locurile sensibile", din care fac parte clădirile ce găzduiesc reuniunile semestriale ale celor 28, la Bruxelles, a preciza Consiliul UE, care reprezintă statele membre și organizează summiturile. Taxa, ca și acreditarea, va fi valabilă 6 luni.

"Din 1 iunie 2018, o nouă lege belgiană prevede o taxă de 50 de euro în contul angajatorilor tuturor persoanelor care fac obiectul unui control de securitate efectuat de autoritățile belgiene", se arată pe site-ul Consiliului.

Parlamentul a aprobat această taxă în 23 februarie, dar presa a fost informată de intrarea ei în vigoare la reînnoirea acreditărilor semestriale pentru summiturile europene. O astfel de taxă este solicitată și diplomaților și personalului reprezentanțelor diplomatice ale statelor membre.

Potrivit datelor Consiliului, între 1.200 și 1.300 de ziariști se acreditează pentru summiturile europene, dintre care 700 belgieni și străini care locuiesc în Belgia.