Un bărbat s-a aruncat în aer marți dimineața pe un teren de fotbal din Stembert (Verviers), a declarat primarul din localitate, Hasan Aydin, care a precizat că pista teroristă pare exclusă, scrie 7sur7.be.

Politia belgianaFoto: Captura YouTube

"Un martor a sunat la poliție și a spus că a văzut o persoană care s-a așezat în mijlocul terenului de fotbal, înainte de a se arunca în aer", a precizat parchetul.

Persoana decedată nu a fost identificată formal, dar se pare ca e vorba de un fost militar de carieră care locuia în cartier.

"Serviciul de geniști s-a deplasat la domiciliul său din strada Octave Pétry pentru a se asigura că niciun alt explozibil nu se află acolo", a explicat Hasan Aydin, care a subliniat că e vorba de un act izolat.

Strada Panorama și cele adiacente au fost evacuate.