Un număr de 36.618 oficiali au fost pedepsiţi în prima jumătate a anului 2018 pentru încălcarea regulilor dure de austeritate ale Partidului Comunist, informează Xinhua, potrivit Agerpres. Printre aceștia se numără și un oficial de la nivel ministerial.

Sediul Comitetului CentralFoto: YouTube

Oficialii au fost implicaţi în 25.677 de cazuri, a anunţat Comisia centrală chineză pentru inspecţia disciplinară.

Printre cele mai întâlnite abateri se numără acordarea de bonusuri neautorizate, oferirea sau primirea de cadouri şi folosirea abuzivă a vehiculelor publice.

China a introdus în 2012 8 reguli pentru a îmbunătăţi comportamentul oficialilor. Au fost interzise atunci cheltuielile excedentare.

Preşedintele Xi Jinping supraveghează de peste 6 ani o campanie de eradicare a corupţiei, în cadrul căreia zeci de înalţi funcţionari au fost trimişi la închisoare.