O serată la reşedinţa ambasadorului italian la Washington, Armando Varricchio, la Villa Firenze - unde premierul Conte a sosit la ora locală 19:00 - în aşteptarea de a fi primit în vizită, luni, la ora 12:00 (ora 18:00 în Italia) de către preşedintele Statelor Unite Donald Trump. Aşa începe misiunea în SUA a şefului Executivului italian, Giuseppe Conte. Pe agenda discuţiilor se află o serie de dosare importante, de la taxele vamale comerciale (în special cele pe alimente, excluse deja în timpul recentei vizite a preşedintelui Comisiei UE, Jean-Claude Juncker) la sancţiunile impuse Rusiei, până la chestiunea cea mai fierbinte: Libia, potrivit La Repubblica, citat de Rador.

Conte si Trump la G7Foto: Corriere Tv

Propunerea care va fi făcută de Conte premierului SUA este de a-şi imagina un parteneriat între cele două ţări din Mediterană, dând viaţă unei cabine de control între respectivii miniştri de externe şi ai apărării. O legătură pe care Conte o consideră determinantă pentru a gestiona mai bine chestiunea migranţilor şi lupta împotriva terorismului. Dar, mai ales, utilă pentru a ajusta tranziţia în Libia, limitând ambițiile franceze care ţintesc spre vot până în decembrie, la Tripoli.

O cerere de colaborare la niveluri maxime guvernamentale care, în ambiţiile lui Conte, trebuie să ajute la acordarea unui rol de partener privilegiat al Italiei pentru Statele Unite în Europa, pentru a substrage Roma din izolarea în care s-a afundat din cauza euroscepticismului executivului populist. De aceea, Italia ţinteşte spre susţinerea Washingtonului pentru a organiza conferinţa asupra Libiei, care ca fi găzduită de Italia, după cum a anunţat Conte.

Decizia finală îi revine, evident, lui Trump, precum şi definirea detaliilor tehnice ale proiectului. Însă, este evident că, dacă Statele Unite vor accepta, s-ar concretiza o provocare a Italiei faţă de partenerii europeni. Conte se propune în rolul de "facilitator" în relaţiile dintre cele două ţărmuri ale Atlanticului, şi datorită naturii comune anti-establishment. "Sunt multe lucruri care ne unesc", spune Conte. Strategia guvernului italian, în realitate, ţinteşte în special să intre în competiţie cu linia lui Emanuel Macron şi a Angelei Merkel, dar şi să îi sfideze pe cei doi lideri, care au izolat guvernul italian în Eurozona.

În schimb, Italia este pregătită să cedeze în faţa presiunilor SUA asupra realizării TAP, construind gazeductul care uneşte Marea Caspică de Italia, şi să continue cu angajamentele privind NATO şi misiunile internaţionale., citează Rador.