Statele Unite "și-au abandonat" rolul de apărător al drepturilor omului, afirmă fostul președinte american Jimmy Carter, care denunță o "indiferență" față de abuzurile comise în țară și în lume. "Statele Unite şi-au pierdut deja primul loc în protecția popoarelor și a drepturilor lor", a declarat marți fostul șef de stat democrat (1976-80) în timpul unui seminar privind drepturile omului din Atlanta (Georgia), potrivit La Libre, citat de Rador.

Jimmy CarterFoto: Big Think

"Dacă ne vom menține atitudinea actuală de indiferență față de încălcările drepturilor omului, vom încuraja" o creștere a acestor abuzuri chiar mai repede decât în ​​ultimii ani, a adăugat el.

Administrația actualului președinte Donald Trump, care și-a concentrat campania asupra luptei împotriva imigrației ilegale, este acuzată de încălcarea drepturilor fundamentale ale familiilor imigranților arestați după trecerea ilegală a frontierei mexicane, separând copiii de părinții lor.

Această practică, introdusă în primăvară și apoi suspendată, a provocat o agitație în clasa politică americană, unii oficiali comparând adăposturile în care au fost duşi copiii cu lagărele de concentrare ale regimului nazist.

În vârstă de 93 de ani, fostul președinte a afirmat că Statele Unite se aflau în fruntea luptei pentru drepturile omului după Al Doilea Război Mondial, când Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului în decembrie 1948.

Dar, potrivit lui, legile antiteroriste votate după atentatele din 11 Septembrie, care au restricționat libertățile publice, și-au atins credibilitatea.

"Astfel, în cele din urmă noi am renunțat la locul nostru de campion al drepturilor omului", a spus fostul președinte, care a înființat Centrul Carter din Atlanta pentru apărarea democrației și a drepturilor fundamentale.

America a devenit o superputere nu datorită forţei sale economice sau militare, ci "pentru că noi protejăm lucrurile care sunt importante pentru omenire și cred că drepturile omului fac parte dintre acestea" a explicat Jimmy Carter.