Mai multe rețele de socializare vor adopta noi măsuri pentru a limita conținuturile care pot fi postate în cadrul platformelor lor

de Crăița Ciobotaru     HotNews.ro
Miercuri, 25 iulie 2018, 23:14 Actualitate | Internaţional


Social Media
Foto: Pixabay
Până în acest moment, companiile din Silicon Valley au tins să susțină un înțeles aproape absolutist al libertății de exprimare. În afară de cazurile de fraudă, pornografie sau amenințări specifice, consensul în rândul acestor companii era că cel mai bine este să lase utilizatorii să posteze tot ceea ce doresc, confrom thenewyorktimes.com.

În utlimii doi ani, presate fiind de media și de legislatori cu privire la daunele cauzate de informațiile false, de propaganda sponsorizată de stat și de hărțuirea din mediul online, companiile au început să își regândească politicile cu privire la conținuturile care ar trebui sau nu fie permise în cadrul platformelor lor. Facebook, de exemplu, a anunțat un nou plan prin care dorește să elimine informațiile false care pot duce la crearea unor daune.

O măsură pe care Facebook a luat-o pentru a se asigura că postările din cadrul platformei conțin informații corecte este realizarea unui parteneriat cu mai multe companii din jurul lumii care se ocupă cu verificarea faptelor. Știrile care se dovedesc a fi false vor fi arătate în partea de jos a news-feed-ului utilizatorilor, acestea fiind astfel vizualizate mai puțin. Pe lângă Facebook, companii precum Google, Twitter, Reddit sau Spotify își regândesc relația cu mediul offline. Întrebarea pe care și-o pun este următoarea: Unde începe și unde se termină responsabilitatea noastră?

Având în vedere faptul că rețelele de socializare au în ziua de astăzi o influență majoră în societate, riscul ca aceste companii să își crească și mai mult nivelul de influență odată cu aceste măsuri este unul considerabil. Faptul că aceste companii au devenit conștiente de efectele pe care conținuturile online le au asupra mediului offline este lăudabil, însă procesul de selectare a conținuturilor pe care le vor permite în cadrul platformelor lor lasă loc de erori. Rămâne de văzut cum aceste platforme își vor gestiona conținuturile și ce efecte vor apărea de pe urma acestui proces.



















827 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version