Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va fi invitat în Congresul Statelor Unite în cazul în care va efectua o vizită oficială la Washington, afirmă Paul Ryan, şeful Camerei Reprezentanţilor şi unul dintre liderii Partidului Republican, scrie Mediafax citând Reuters.

Paul RyanFoto: Flickr/ Gage Skidmore

Afirmaţiile reflectă disensiunile puternice între liderii din Congresul SUA şi preşedintele american Donald Trump, care vrea să îl invite pe Vladimir Putin într-o vizită la Washington.

"În mod sigur, nu îi vom oferi (preşedintelui rus Vladimir Putin - n.r.) invitaţia de a participa la o şedinţă a Congresului. Este ceva rezervat aliaţilor", a declarat Paul Ryan marţi după-amiază, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Întrebat despre întâlnirile lui Donald Trump cu Vladimir Putin, Paul Ryan a explicat că nu are o problemă cu acest lucru, dar a subliniat că important este mesajul transmis liderului de la Kremlin. "Dacă mesajul este «opriţi ingerinţele asupra ţării noastre, opriţi încălcarea suveranităţii», atunci eu îl susţin. Acesta este mesajul care contează, dar putem fi întotdeauna mai fermi decât atât", a subliniat Paul Ryan.

Donald Trump şi-a atras critici dure pentru că a sugerat că are încredere mai mare în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, decât în evaluările serviciilor secrete americane privind ingerinţele electorale ruse. "Eu am încredere în oamenii mei din serviciile de informaţii, dar vă pot spune că preşedintele Putin a fost extrem de puternic în negarea acuzaţiilor", a afirmat Donald Trump după întâlnirea cu liderul de la Kremlin.

Donald Trump trebuie să înţeleagă că "Rusia nu este aliatul nostru", a reacţionat unul din liderii Partidului Republican, Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Rusia este responsabilă de "tentative intense, în curs" pentru subminarea democraţiei din Statele Unite, a afirmat Dan Coats, directorul Serviciilor de informaţii americane.