Președintele SUA, Donald Trump, susține că ar fi fost criticat de "presa știrilor false" indiferent dacă ar fi fost dur sau nu în discuțiile de la Helsinki cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe fondul criticilor că a sugerat că are încredere mai mare în Putin decât în serviciile secrete americane, relatează Mediafax. De asemenea, acesta a sugerat că cei care l-au criticat sunt ipocriți.

Donald Trump si Vladimir Putin, la HelsinkiFoto: Captura Facebook

"Am fost sever criticat de presa știrilor false că am fost prea bun cu președintele Putin. În trecut, ar fi spus că este diplomație. Dacă aș fi fost vocal & rău, aș fi fost criticat că am fost prea dur. Vă amintiți când au zis că am fost prea dur cu președintele Kim! Ipocriți", susține Trump într-un mesaj postat pe Twitter.

Președintele SUA care s-a întâlnit luni la Helsinki cu Vladimir Putin, la finalul unui turneu diplomatic în cursul căruia liderul de la Casa Albă a criticat în repetate rânduri aliații europeni ai Washingtonului, şi-a atras critici dure pentru că a sugerat că are încredere mai mare în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, decât în evaluările serviciilor secrete americane privind ingerinţele electorale ruse.