Kissinger, despre Trump: Ar putea fi una dintre acele figuri ale istoriei care apare uneori pentru a marca sfârșitul unei ere / Despre Vladimir Putin: Vine din Dostoievski

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 20 iulie 2018, 20:19 Actualitate | Internaţional


Henry Kissinger
Foto: AGERPRES
O comunitate transatlantică divizată ar transforma Europa într-un „apendice al Eurasiei”, la mila Chinei, care dorește să-și recapete rolul istoric al Regatului de Mijloc și de „consilier principal al menirii”, crede fostul secretar american de stat Henry Kissinger, intr-un interviu acordat FT.com.

În aceste premise, America ar deveni o insulă geopolitică, înconjurată de două imense oceane și care ar urma să imite Imperiul britanic din epoca victoriană, dar fără obișnuința de a diviza restul lumii, așa cum a știut să facă Londra cu continentul european, arată FT.

În interviul cu ziaristul FT, care a încercat să obțină opinia sa despre Donald Trump, Kissinger s-a mărginit să afirme că președintele american „ar putea fi una dintre acele figuri ale istoriei care apar din când în când pentru a marca sfârșitul unei ere și pentru a ne forța să renunțăm la vechile aparențe. Nu înseamnă în mod necesar că știe asta sau că are în vedere vreo altă mare alternativă. Ar putea fi doar un accident.”

În ceea ce privește Rusia, diplomatul american a notat toleranța “aproape mistică” a rușilor față de suferință și a subliniat că Vestul a prezumat, înainte ca Putin să anexeze Crimeea, că Moscova va sfârși prin a adopta ordinea bazată pe regulile occidentale. Iar NATO nu a înțeles nevoia profundă de respect a Rusiei. “Greșeala pe care a făcut-o NATP a fost să creadă într-un fel de evoluție istorică ce va mărșălui prin Eurasia și nu a înțeles că undeva în acest marș va întâlni ceva foarte diferit de o entitate Westfaliană (concepția occidentală de stat). Iar pentru Rusia este o provocare la adresa identității sale”.

Întrebat de ziaristul FT dacă Vladimir Putin a fost provocat, Kissinger a răspuns: “Nu cred că Putin este un caracter precum Hitler. Vine din Dostoievski”.

Nu este foarte încântat de actualii lider, poate cu excepția lui Emmanuel Macron, al cărui „stil” îi place, chiar dacă nu a avut timp până acum să obțină mari rezultate. “Între celelalte state europene, Angela Merkel este foarte locală. Îmi place personalitatea ei și o respect, dar nu este o figură transcendentă.”

“Cred că suntem într-o perioadă foarte, foarte gravă pentru lume”, a concluzionat Kissinger.

















9404 vizualizari

  • +12 (20 voturi)    
    Minunata lumea noua (Vineri, 20 iulie 2018, 20:29)

    ww [utilizator]

    Bun venit intr-o noua era, aceea in care dezaxati ciufuliti, libidinosi si depravati, pun sub semnul intrebarii status-quo-ul in functie de "dispozitia" de seara a Primei Doamne si arunca in aer, prin postari pe retele de socializare, aliante si parteneriate care au asigurat un climat de securitate pentru zeci de ani in intreaga lume.
    Oare cum a fost in perioada interbelica si cu ce povesti le-au sucit mintile oamenilor politici de prin tari precum Romania, de si la cativa ani dupa razboi bunicii nostri inca asteptau sa "vina anericanii"? Oare in viitor cata incredere sa mai avem, noi "tradatorii", in ticalosii ăstia? Sau, cu stingerea generatiilor, li se uita tradarile si generatiile viitoare vor fi pacalite cu aceleasi iluzii cu care am fost si noi pacaliti?
  • -11 (23 voturi)    
    Kissinger si Dughin, doi titani ai geopoliticii... (Vineri, 20 iulie 2018, 20:39)

    Alex735 [utilizator]

    Pe langa acesti indivizi cu adevarat periculosi, Kim pare un catelus nevinovat.
  • +8 (20 voturi)    
    Un geniu al geopoliticii, clarvazator (Vineri, 20 iulie 2018, 21:27)

    animatron [utilizator]

    Absolut de acord cu dl Kissinger in ce priveste mediocritatea liderilor europeni, valoarea istorica a alegerii lui Donald Trump, sfarsitul previzibil al ordinii mondiale bazate pe liberalism, potentialul izolationism american, perceptia Rusiei (si a altor tari europene) ca ii este pusa in pericol identitatea, masochismul mentalului colectiv rus, eroarea grava a UE si NATO in a ignora diferentele intre popoare si istoriile nationale, pericolul perioadei de "tranzitie" care va urma pana la stabilizarea mondiala pe noi centre de putere.

    Probabil are dreptate cand considera China o putere ce se vrea in viitor o calauza a umanitatii.

    Cred ca e prea sever totusi cand afirma ca Europa va deveni o simpla anexa a puterii imperiale chineze sau a Eurasiei.

    E adevarat ca actualii lideri europeni te aduc la disperare cu incompetenta si lipsa lor de viziune strategica in fata Rusiei si Chinei, dar cred ca civilizatia noastra europeana are resursele interne pentru a se transforma, a se adapta la noua realitate si a accede la un stat de mare putere mondiala.
    • -14 (20 voturi)    
      O poezie ceva? Urari fierbinti de sanatate? (Vineri, 20 iulie 2018, 22:46)

      Alex735 [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Batranul "geniul vizionar" e expert in dialectica mai ceva ca Ion Iliescu: Putin cu teza, Trump cu antiteza, la final ce sa fezi.. hocus pocus na sinteza..
    • +3 (7 voturi)    
      Corect (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 11:15)

      ganz [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Doar ca SUA a contribuit in aceeasi masura la viziunea eronata asupra Rusiei. Dupa atentatele din 2001 SUA a crezut ca prin atragerea Rusiei de partea coalitiei antiteroriste va determina si intrarea ei in clubul tarlor cu democratie liberala. Stim ce s-a intamplat. Destinnul sau imperial nu se va schimba prea curand si China o ia pe acelasi drum. Din pacate in vremurile in care Europa si SUA trebuie sa stranga randurile apare un personaj care divizeaza si este slab cu Rusia.
  • +4 (14 voturi)    
    Nu inteleg (Vineri, 20 iulie 2018, 21:36)

    ipolitic [utilizator]

    Despre Dragnea nici-un cuvant? Nici Kissi nu mai e ce a fost...
  • +7 (15 voturi)    
    "o perioadă foarte, foarte gravă pentru lume" (Vineri, 20 iulie 2018, 22:50)

    V. Istina [utilizator]

    Cand Kissinger spune asta, parca iti ingheta un moment mana cu paharul de vintu tot in aer, nu?

    Sa facem ce trebuie facut, ca sa nu se intample ce e mai rau. Primul lucru: Dragnea la puscarie, PSD-scos in afara legii si cu el, toti parnaiasii cocotati in parlament. Dupa aia, vedem ce buncare anti-nucleare mai avem si in ce stare reala mai e tara, nu in statisticile PSD-ului.
  • -11 (19 voturi)    
    Kissinger (Vineri, 20 iulie 2018, 23:34)

    aresul [utilizator]

    este ofiterul de legatura dintre patronii Corporatiei si..angajati. Parerile acestuia nu sunt personale.
    Trump, nu este unul dintre patronii Corporatiei. Are prea putine actiuni. Prea putini bani.
  • 0 (12 voturi)    
    Din datele și informațiile recente, (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 13:06)

    Rescator [utilizator]

    din mai multe surse ,rezulta ca Putin și Trump au
    recreat cuplul profund malefic și criminal Stalin-Hitler.
    Ne așteapta vremuri grele pline de neprevazut.Suntem deja pe cont propriu,avand insa
    ghinionul sa avem cea mai imbecila și iresponsabila
    clasa politica.Scapa cine poate!
    • +4 (4 voturi)    
      Pentru pesedacii care au dat minus (Duminică, 22 iulie 2018, 11:49)

      Rescator [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

      la punctul meu de vedere:mai citiți,mai studiați,mai
      meditați ca ,oricum,veti plati factura!Cei doi
      ipochimeni impart lumea cum vor ei,fara sa le pese,
      vorba lui Trumpila,de o amarata de țara ca Muntenegru.Daca nici Congresul SUA nu știe ce
      au discutat cei doi dictatori,atunci ce concluzii
      putem trage!?De fapt este un nou Tratat secret
      Stalin-Hitler(cunoscut ca Ribentrop-Molotov) prin care lumea este umilita și batjocorita.Nu credeți
      dar veti vedea in curand!
  • +2 (4 voturi)    
    eroare (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 14:18)

    gica69 [utilizator]

    putin vine din kgb nu dintr-un scriitor melancolic... in kgb/fsb melancolia si poezia sunt ca integritatea si moralitate versus dragnea..
    • +2 (2 voturi)    
      Si totusi (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 15:25)

      ww [utilizator] i-a raspuns lui gica69

      Eu cred ca vine din Dostoievski, la fel ca si Trump de altfel: ambii par descendentii directi ai Marelui Inchizitor.
  • -3 (7 voturi)    
    kissinger (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 17:42)

    pistruiatul [utilizator]

    cei mai tari sunt aia de la usr !vin direct de la balaceanca ,nu din dostoievski .
  • +1 (1 vot)    
    Nimic despre despre Europa de Est? (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 21:29)

    quietguy58 [utilizator]

    Nimic despre despre Europa de Est?
    Sau Europa de Est nici nu conteaza in trocul dintre marile puteri?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version