Pe parcursul vizitei lui Donald Trump în Marea Britanie, Regina Elisabeta a II-a a avut multe de transmis, chiar dacă nu și de spus. În ziua sosirii liderului de la Casa Albă, suverana a purtat o broșă dăruită ca semn al prieteniei de… soții Obama. Până la sfârșitul vizitei de lucru, scorul a fost Broșele Reginei – Donald Trump 3 - 0, notează jurnaliștii de laThe Guardian. Semnale ascunse care l-ar face invidios până și pe James Bond, consideră presa britanică.

Brosa RegineiFoto: YouTube

În ziua în care Trump a ajuns în Marea Britanie, Regina i-a primit în audiență la Castelul Windsor pe Arhiepiscopul de Canterbury și pe Marele Imam al Moscheii Al-Azhar.

Atunci a purtat broșa simplă, o floare mică, verde, dăruită de Barack și Michelle Obama.

Chiar soții Obama au ales bijuteria, dintr-un magazin din Washington DC.

În a doua zi a vizitei de lucru a lui Donald Trump, suverana a ales broșa dăruită de Canada, o țară care a căzut din grațiile liderului de la Casa Albă.

Este o bijuterie în formă de fulg de nea – "snowflake", un termen folosit de Trump pentru cei care nu sunt de acord cu el.

Pentru ultima zi, Regina a ales broșa pe care Regina Mamă a purtat-o la funeraliile Regelui George al VI-lea.

Scor la finalul vizitei: Regina Elisabeta a II-a - Donald Trump 3 – 0.

Este cunoscut faptul că suverana Marii Britanii își alege articolele de vestimentație și accesoriile în funcție de tema zilei.

Așa a optat pentru broșa "nodul iubirii" la nunta lui William și Kate. Anul trecut, la deschiderea sesiunii Parlamentului, a purat o pălărie care semăna izbitor cu steagul Uniunii Europene.