Presa maghiară: Soros a recunoscut că pierde lupta pentru extinderea societăţii deschise

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 19 iulie 2018, 4:56 Actualitate | Internaţional


Panou anti-Soros din Ungaria
Foto: Captura YouTube
George Soros a recunoscut, într-un amplu interviu acordat ziarului New York Times, că pierde lupta pentru extinderea societăţii deschise. Miliardarul american susţine că statul iliberal reprezentat de Viktor Orbán pare mai convingător pentru oameni. "Îmi susţin în continuare ideile, indiferent dacă câştig sau pierd. Din păcate, acum pierd prea mult în multe locuri", a declarat George Soros în interviul amintit, citat de presa maghiară și Rador.

Fundaţia Soros Fund Management LLC a achiziţionat acum o lună o parte din acţiunile prestigiosului ziar american, în valoare de trei miliarde de dolari, astfel că nu este surprinzător că această publicaţie, care de altminteri lansează adesea critici la adresa Guvernului Ungariei, a realizat un interviu cu influentul om de afaceri. În interviul acordat ziarului New York Times, Soros a recunoscut că şi el a făcut greşeli, de exemplu, atunci când a crezut că premierul ungar este altfel.

Numele lui Viktor Orbán este menţionat în acest interviu de 37 de ori. Miliardul mărturiseşte cu o sinceritate surprinzătoare că statul iliberal reprezentat de Viktor Orbán pare mai convingător pentru oameni. Din interviu a rezultat că în ultima perioadă George Soros este preocupat de imaginea sa, de ce cred oamenii despre el, şi nu este deloc fericit din cauză că are mulţi duşmani. Răspunzând la o întrebare, Soros a precizat că nu poate merge în Ungaria, deoarece ar fi dăunător pentru el după ce Viktor Orbán a lansat cu succes o campanie împotriva sa.

Interviul publicat a amintit şi de discursul său rostit în 1994, în care omul de afaceri a spus că a cheltuit miliarde de dolari pe Ungaria, deoarece a vrut ca ţara sa natală să devină o ţară din care să nu se mai imigreze. La sfârşitul anilor 1980 a acordat sprijin prin burse mai multor zeci de studenţi din ţările central-europene cu scopul de a educa noua generaţie a liderilor liberal-democraţi, a mai spus Soros, care a adăugat că unul din aceşti studenţi a fost şi Viktor Orbán, pe care l-a cunoscut ca pe un student carismatic şi care se părea un democrat entuziast.

"Însă, Orbán a deviat spre dreapta şi a contribuit la consolidarea liniei politice conservatoare, întorcând spatele occidentului şi apropiindu-se de Putin. După realegerea lui Viktor Orbán în 2014, criza migraţiei s-a adâncit, iar grupurile sale au oferit sprijin financiar din partea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (Open Society Foundations,OSF) pentru imigranţii aflaţi la graniţa Ungariei pentru ca în final aceasta să fie pretextul pe baza căruia premierul a declanşat războiul împotriva sa, a menţionat George Soros, care a adăugat că a fost acuzat fără nicio bază că vrea să invadeze Ungaria cu imigranţi musulmani.

Despre campania de afişe lansată în Ungaria împotriva sa, omul de afaceri a spus că nici după alegerile parlamentare nu s-au încheiat atacurile împotriva sa, astfel că Fundaţia Pentru o Socetate Deschisă a fost nevoită să îşi închide activitatea la Budapesta, fiind îngrijorat pentru soarta angajaţilor acesteia. Aşadar, scopul lui Soros - pentru realizarea căruia a sacrificat o parte importantă din averea sa şi ultima parte din viaţă - a fost un eşec.

La întrebarea reporterului dacă va efectua cândva o vizită în Ungaria, George Soros a dat un răspuns evaziv.

















678 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    poate a societatii teroriste (Joi, 19 iulie 2018, 8:42)

    Razvan_M [utilizator]

    In care toata lumea are drepturi, cu exceptia celor care au pielea alba si sunt barbati. Pe locul doi din coada sunt femeile albe (care au un punct ca-s femei). Barbatii albi bisexuali au si ei 5 puncte. Femeile albe bisexuale au 1 + 5 puncte. Femeile albe bisexuale grase au 1 + 5 + 5 puncte. Apoi punctajul creste pe masura ce se aduna puncte de minoritati (desi albii sunt minoritate la nivel mondial).

    Evident, elitele gen Soros nu intra in aceste calcule, ca cineva trebuie sa se sacrifice si sa conduca.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version