Poliţia antiteroristă britanică a anunțat vineri că a găsit o „sticluță” conținând agentul neurotoxic Noviciok, despre care crede că este sursa otrăvirii unui cuplu de britanici la Amesbury, în sud-estul Angliei, la începutul acestei luni, informează AFP și Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cei doi britanici, un bărbat (Charlie Rowley, 45 de ani) și o femeie (Dawn Sturgess, 44 de ani) au ajuns în stare critică la spital, după ce ar fi fost expuși la o substanță necunoscută. În urma analizelor, s-a stabilit că ei au fost otrăviți cu Noviciok. Între timp, femeia a decedat, iar partenerul ei e în continuare internat în stare gravă.

Amesbury este situat la doar câţiva kilometri de Salisbury, oraşul din sudul Angliei unde fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa Yulia au fost victimele unei tentative de otrăvire, în luna martie, fiind expuşi la acelaşi agent neurotoxic Noviciok.

„Sticluța” gasită de poliție ar fi fost descoperită la domiciliul uneia dintre victime, Charlie Rowley, iar testele au confirmat că aceasta conținea Noviciok, potrivit unui comunicat difuzat de Scotland Yard.

„Miercuri, 11 iulie, o sticluță a fost recuperată în timpul perchezițiilor efectuate la locuința lui Charlie Rowley, în Amesbury”, spune poliția în comunicat.

„Oamenii de știință ne-au confirmat acum că substanța din flacon este Noviciok”, mai precizează poliția britanică.